Evoluția monahismului în spațiul pruto-nistrean: istorie, contribuție și perspective (I)

Mănăstirea – rod al credinței strămoșești – este poarta cerului şi casa lui Dumnezeu. Prin aşezământul…

A fost resfințită biserica „Minunea Sf. Arhanghel Mihail” din s. Vâșcăuți, r. Orhei

În ziua pomenirii Sf. Întocmai cu Apostolii Chiril și Metodie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a…

Mănăstirile noastre, întemeiate în locuri pitoreşti, irepetabile, anume alese de Dumnezeu…

Mănăstirile noastre, întemeiate în locuri pitoreşti, irepetabile, anume alese de Dumnezeu pentru închinare şi rugăciuni, au…

Veniți, fraților, la Curchi

„Te rog, nu intra în biserică la fel ca în muzeu” este o poezie trăită, înţeleaptă, despre…

A fost sfinţit noul bloc chirurgical de la Spitalul Republican

Recent la inițiativa distinsului profesor și doctor dl Aureliu Bătrînac care a venit cu invitație din numele…

Mesaj de felicitare adresat domnului Vladimir Filat, ex-premier al Republicii Moldova, la popas aniversar

Domnului Vladimir Filat, Președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova Stimate Domnule Președinte, În ziua în…

Divinitate – Încerc Doamne…

Ansamblul Divinitate – Încerc Doamne… Emisiunea Bună dimineața din 18 aprilie 2014 Sursa: www.trm.md

Ctitori de seamă au luat cunoștință cu lucrările de pictură a monumentalei catedrale „Nașterea Maicii Domnului”

Trecând frumos de sfânta sărbătoare a Învierii din morți a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, trecând de…

Capela „Tuturor Sfinților” din incinta cimitirului mănăstirii

Deci să nu punem bază pe viaţa aceasta, că-i umbră şi vis. Ştiţi ce rămâne în…

Schimonahul Irineu (Pânzaru) – Te rog, nu intra în Biserică la fel ca în muzeu

„Te rog, nu intra în biserică la fel ca în muzeu” este o poezie trăită, înţeleaptă, despre…

În Săptămâna Luminată pacienții spitalului de psihiatrie din Orhei au avut prilejul să se bucure de Învierea Domnului

În Săptămâna Luminată pacienții spitalului de psihiatrie din Orhei au avut prilejul să se bucure încă…

Stareții sfintelor mănăstiri și protopopii din cuprinsul Eparhiei de Centru au împărtășit marea bucurie a Învierii cu ÎPS Mitropolit Vladimir

În cea de a doua zi a prăznurii Învierii Mântuitorului, mulțime de credincioși și-au îndreptat pașii…

Sărbătoarea Învierii Domnului celebrată la sfânta mănăstire Curchi

Sute de oameni din mai multe localităţi au ales să ia parte la slujba de Înviere…

Arhim. Siluan (Șalaru) – Învierea Domnului, acest Praznic al praznicelor sădeşte în fiecare inimă deschisă sămânţa Adevărului, prin care sufletul înfloreşte şi rodeşte cu prinoase dătătoare de viaţă.

„Neplânsă, moartea moare la miez de noapte… Hristos a înviat!” Gavriil Stiharul   Iubiţi credincioşi, *** Iată…

Corul sfintei mănăstiri Curchi – Binecuvântările Învierii

Corul sfintei mănăstiri Curchi – Binecuvântările Învierii Dirijor: Victor Bragari

Pastorala Preafericitului Patriarh Kiril la Învierea Domnului 2014

Iubiți întru Domnul Preasfințiți Arhipăstori, Cinstiți slujitori și nevoitori, Dragi frați și surori!   În această…

Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la Învierea Domnului 2014

„Și dacă Hristos n-a înviat, Zadarnică este atunci propovăduirea noastră, Zadarnică și credința voastră” (I Corinteni…

Masă de bucurie pentru bolnavii spitalului de psihiatrie din Orhei

Recent un grup de slujitori din protopopiatul de Orhei, la inițiativa părintelui protopop Arhim. Siluan (Șalari),…

Gânduri de florii

An de an sărbătorim cu toții unul din principalele evenimente din viața Mântuitorului Hristos: Intrarea Domnului…

Mănăstirea Curchi – important monument de cultură şi spiritualitate din Republica Moldova

Mănăstirea Curchi, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, se află la sud-vestul Orheiului, la 14 km de…