„Milostenia nu se preţuieşte după mărimea darului, ci după socotinţa cea bună a dătătorului”

Socoteşte milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca…

„Mare lucru este încrederea în Dumnezeu”

Astăzi lumea s-a umplut de tot felul de asigurări, dar, fiind depărtată de Hristos , simte…

La Mănăstirea Curchi a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu cu prilejul pomenirii Sfântului M. Mc. Pantelimon

Astăzi, 27 iulie/9 august 2016, în prezența a numeroși credincioși, la mănăstirea Curchi a fost săvârșită…

Sfântul Pantelimon – luminător al orbilor

Între multele puteri tămăduitoare cu care a fost dăruit Sfântul Mare Mucenic Pantelimon din Nicomidia, se…

„Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică” (In. 3, 36)

În Duminica a VII-a după Cincizecime, Preacuviosul SILUAN (Șalari), starețul mănăstirii Curchi, aflat în mijlocul credincioșilor,…

„După credinţa voastră, fie vouă!” (Mt. 9, 29)

Când Domnul Hristos S-a înălţat la ceruri a spus şi ultimele Sale cuvinte aici pe pământ,…

Duminica a VI-a după Cincizecime la Mănăstirea Curchi

În Duminica a VI-a după Cincizecime, obștea mănăstirii Curchi dimpreună cu mulțimea de credincioși s-au adunat…

„Tristețea este rana sufletului” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Este posibil ca Dumnezeu Însuși să ne trimită aceasta ca să învățăm să nu ne bizuim…

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a V-a după Cincizecime

Duminică, 24 iulie 2016, mulțime de credincioși au pășit pragul mănăstirii Curchi, veniți să se roage…

„Să alungăm pe diavoli și păcatele din inimile noastre” – Cuvânt la Duminica a V-a după Pogorârea Sfântului Duh

Una din învățăturile Sfintei Evanghelii de azi este aceea despre iad și chinurile lui, de care…

Rugăciunea este suflarea vieții noastre

Pentru majoritatea celor ce se roagă dintre noi, se pare, nimic mai adevărat nu se potrivește…

Este corect să spună cineva despre cel ce l-a nedreptățit: „Dumnezeu să-I răsplătească”?

– Părinte, este corect să spună cineva despre cel ce l-a nedreptățit: „Dumnezeu să-I răsplătească”? – …

Sfinții Apostoli Petru și Pavel – propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos, cinstiți la mănăstirea Curchi

Preacuviosul Părinte Siluan (Șalari) – stareț al mănăstirii Curchi, a oficiat astăzi, marți 12 iulie 2016,…

De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat (Matei 6, 22)

În Duminica a III-a după Cincizecime, starețul mănăstirii Curchi, Preacuviosul Părinte SILUAN (Șalari), alături un sobor…

Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și celelalte se vor adăuga vouă! (Matei 6, 33)

„Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le, să nu se înalţe cu gândul, nici să nădăjduiască…

„Domnul iubeşte sufletul curajos”

Sufletul blând şi smerit e mai bun decât aceste flori, şi aroma şi parfumul său sunt…

„Dumnezeu ne cheamă la viața cea veșnică” (I Timotei 6, 12)

Duminica a II – a după Cincizecime, zi luminoasă și binecuvântată, Preacuviosul Părinte Siluan (Șalari), starețul…

Starețul Mănăstirii Curchi, PC Părinte Arhim. Siluan (Șalari), a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală în Duminica Cincizecimii

Vino, Înțelepciune, Învățător al cunoștinței adevărate, Duhul Adevărului, și grăiește despre Tine și umple acum gurile…

Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh în chip de limbi de foc peste Sfinții Ucenici – întemeierea Bisericii Creștine

Când Cel Unul Născut S-a născut în Sânurile Părintești pe care nu le-a părăsit prin Întruparea…

Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic prăznuită la Mănăstirea Curchi

„Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos…