Discuție despre Duminica Fiului Risipitor, cu părintele Iov de la Mănăstirea Curchi

Discuție despre Duminica Fiului Risipitor, cu părintele Iov de la Mănăstirea Curchi. Emisiunea „Cuvintele Credinței” din…

În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor – Preasfințitul Siluan al Orheiului a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Curchi

Duminică 24 februarie 2019 în Duminica Întoarcerii Fiului risipitor — Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar…

PS Siluan al Orheiului a săvârșit Slujba Înmormântării Stareței Mănăstirii Cuizăuca – Egumena Heruvima (Vârlan)

Sâmbătă, 23 februarie 2019, mulțime de credincioși, slujitori, monahi și monahii, stareți și starețe de mănăstiri,…

Tată, greşit-am la cer şi înaintea Ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău. Primeşte-mă ca pe unul din argaţii Tăi… (Luca 15, 18-19) – Predică la Duminica Fiului Risipitor

Sfânta Evanghelie de astăzi — ca şi cea din Duminica trecută, are acelaşi rol important de…

Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?

Viaţa de monah, deşi uneori am numit-o nebunie, esenţial nu se deosebeşte de viaţa creştinului obişnuit,…

A trecut la cele veșnice Stareța Mănăstirii Cuizăuca, Egumena Heruvima (Vârlan)

Am aflat cu multă întristare în această dimineață de trecerea la cele veşnice a Egumenei Heruvima…

Despre nebunia lumii

Din greacă „Liturghia” s-ar traduce slujire sau lucrare săvârșită spre folosul oamenilor sau comunității. Păcat că…

Praznicul Întâmpinării Domnului – 13 ani de la organizarea radio-maratonului „Mănăstirea Curchi: din ruine spre înălțare!”

În această zi de 2/15 februarie 2019, Biserica Ortodoxă prăznuiește Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos sau,…

Prezență arhierească la ospățul euharistic din „Duminica lui Zaheu vameșul” la Mănăstirea Curchi

În „Duminica lui Zaheu vameșul” PS Părinte Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan a săvârșit…

Voi sunteți neam sfânt, preoție împărătească …

Un popor fără Dumnezeu se transformă în populație. Populația fără Dumnezeu devine gloată, iar gloata de…

La Orhei s-au încheiat lucrările Seminarului metodologic republican „Școala, Biserica și Comunitatea: parteneriat pentru educație”, Ediția a VIII-a

 În după-amiaza zilei de sâmbătă, 9 februarie 2019, în prezența Ierarhului de Orhei, PS Episcop Siluan,…

La Orhei a avut loc, în premieră, Festivalul Cântecului Religios „Orheiul ortodox”, pentru copii și tineri

În după amiaza zilei de vineri, 8 februarie 2019, începând cu ora 15.00, a avut loc…

La Orhei a debutat SEMINARUL METODOLOGIC REPUBLICAN „ŞCOALA, BISERICA ŞI COMUNITATEA: PARTENERIAT PENTRU EDUCAŢIE”

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al  Chișinăului și a Întregii Moldove, în dimineața zilei de astăzi,…

Mănăstirea Curchi l-a prăznuit prin slujbă arhierească pe Sf. Cuvios Maxim Mărturisitorul

Astăzi, 21/3 februarie 2019 — Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sf. Cuvios Maxim Marturisitorul. Cu acest…

Viaţa Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul s-a născut către anul 580 în Constantinopol, într-o familie de neam ales.…

Acatistul Sfântului Maxim Mărturisitorul

Condac 1: Întărirea preoților, temelia dogmelor, trâmbița înțelepciunii și păstor al Bisericii te-ai arătat, Părinte Maxim,…

Acatistul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul

Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, glasul 1: Locuitorul pustiului și înger în trup și de minuni…

Acatistul Sfântului Antonie cel Mare

Troparul Sfântului Antonie cel Mare Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemă­­­­nân­du-te, Bo­tezătorului cu drepte cărări urmând,…

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”, Curchi a lansat noua versiune a website-ului său

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”, Curchi şi-a lansat recent noua versiune a website-ului său. Printr-o grafică atractivă şi îmbunătăţiri…

Să cerem de la Dumnezeu nu atât să ne izbăvească de încercări, cât să ne dăruiască putere să le răbdăm

Una dintre căile cele mai sigure pentru dobândirea Duhului Sfânt este cugetul smerit. Chiar dacă eşti om…