Monahismul este o cultură care, după părerea mea, nu are egal în lumea aceasta. Dacă monahul vede Slava cea negrăită a lui Dumnezeu, el se vede înconjurat de patimi josnice, neînsemnate – o viață întunecată, departe de lumina dumnezeiască. Cel ce a văzut slava negrăită, când vede cele fără de slavă, cele de moarte ale noastre, plânge și se tânguiește.
Cuviosul Teodor Studitul spune că monahicescul chip al vieții este ultimul și cel mai înalt har.
Unii cred că viața monahală este o viață neroadă și nefolositoare lumii. Da, nefolositoare lumii, când e vorba de hrană pentru porci! Monahismul „gătește mâncare” pentru îngeri. Din starea pătimașă în care ne naștem, nouă ne revine a trece în starea omului cum l-a gândit Dumnezeu înainte să zidească lumea.