Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, cu prilejul cinstirii ocrotitorului spiritual

Înaltpreasfinția Voastră,

În ziua de prăznuire a Sfinților și întru tot lăudaților Apostoli Petru și Pavel, avem bucuria de a Vă adresa cele mai alese gânduri de prețuire și sincere urări de sănătate, pace și binecuvântare de la Dumnezeu.

În această zi deosebită, în care Biserica îi cinstește pe cei doi mari Apostoli ai lui Hristos, îl cinstiți în chip deosebit și pe Sfântul Apostol Petru, ocrotitorul spiritual al Înaltpreasfinției Voastre. Ne rugăm ca, prin mijlocirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Bunul Dumnezeu să Vă dăruiască putere, înțelepciune și har în slujirea arhierească, spre binele Bisericii și mântuirea credincioșilor.

Fie ca pilda lor de credință neclintită, de mărturisire și de jertfelnicie să Vă fie izvor de întărire și călăuzire în lucrarea pe care o împliniți cu dragoste și responsabilitate.

Cu aleasă prețuire, Vă dorim ani binecuvântați, sănătate, bucurii duhovnicești și ajutorul neîncetat al lui Dumnezeu în toată slujirea Înaltpreasfinției Voastre.

 

Întru mulți și binecuvântați ani Înaltpreasfinţia Voastră!

Cu frățească dragoste în Hristos-Domnul,

SILUAN,
Episcop de Orhei,
Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *