— Ce vezi în lumea de azi?
— Văd un haos interior, o descompunere care merge spre nihilism, căci oamenii sunt obsedați de nimicul materiei, de ficțiunea formelor, de epuizarea senzuală, de istoricismul fără transcendență, de ceremonialitatea fără Dumnezeu, de consumatorismul fără spiritualitate, de falsitatea ce se ascunde sub autozeificarea omului. Dezastrul se desfășoară pe toate liniile de forță ale vieții omenești. E necesară multă suferință pentru reorientarea spirituală a lumii și pentru schimbarea modului ei de viață. (…)
Criza nu e a lui Dumnezeu, nici a credinței, ci a libertății conștiinței oamenilor. Oamenii ultimelor secole au desacralizat lumea, au pustiit sufletele, au exacerbat senzualitatea, s-au lăsat pradă orgoliului materialismului și ateismului. (…)
Totuși, avem datoria să strigăm oamenilor: Opriți-vă din dezmăț, renunțați la tiranie, puneți ordine în voi înșivă, puneți limite nesațiului vostru, întoarceți-vă la natură, renunțați la orgolii, distrugeți armele atomice; dacă sunteți raționali, renunțați la raționalism; dacă sunteți realiști, vedeți realitatea spirituală; dacă aveți cunoaștere, ancorați-vă în transcendent! Dați sufletului vostru sfințenie de sus, căci numai așa vă veți mântui. Pocăiți-vă! Chemați pe Dumnezeu să pună ordine în voi și în lumea voastră, pe pământul vostru și în cerul vostru.
Sfântul închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu, adunate și adnotate de monahul Moise, Editura Reîntregirea