În Duminica a VII-a după Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, împreună cu soborul de slujitori ai catedralei.
Pericopa evanghelică rânduită spre citire în această Duminică (Matei 9, 27-35) ne vorbește despre două minuni săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos: vindecarea celor doi orbi și a unui om mut. În centrul acestei Evanghelii nu se află doar minunea în sine, ci credința celor care au venit înaintea Domnului cu nădejde și smerenie. Înainte de a le reda vederea, Hristos îi întreabă pe cei doi orbi: „Credeți că pot să fac Eu aceasta?” (Matei 9, 28). Întrebarea nu era pusă pentru că Domnul nu le cunoștea inimile, ci pentru ca ei să-și mărturisească deschis credința. Iar răspunsul Mântuitorului rămâne o chemare adresată fiecăruia dintre noi: „După credința voastră fie vouă.” (Matei 9, 29)
Și noi venim înaintea lui Dumnezeu cu rugăciunile noastre, cerând sănătate, ajutor, întărire sau luminare. Răspunsul Domnului nu este unul al nepăsării, ci unul care ne îndeamnă să ne cercetăm propria credință. Cu cât încrederea noastră în Dumnezeu este mai vie și mai statornică, cu atât sufletul nostru devine mai deschis lucrării harului Său.
Mântuitorul nu îi lasă fără răspuns pe cei care Îl caută cu sinceritate. El vine în întâmpinarea celor apăsați de suferințe, vindecă rănile sufletești și trupești și îi întărește pe cei care Își pun nădejdea în El. De aceea suntem chemați să-I cerem neîncetat să ne vindece neputințele, să ne izbăvească de ispite și să ne păstreze aproape de iubirea Sa.
Sfântul Anatolie de la Optina spune: „Ar fi fost greu de trăit pe pământ dacă n-ar fi existat Cineva care să ne ajute să ne descurcăm în viață… Pentru că deasupra noastră e Însuși Dumnezeu Atotțiitorul, Dragostea Însăși. Încrede-te în voia lui Dumnezeu și El nu te va rușina. Încrede-te nu prin cuvinte, ci prin fapte. De aceea a și devenit viața grea, pentru că oamenii au încurcat-o prin judecățile lor, pentru că, în loc să cheme în ajutor pe Dumnezeu, au început să se folosească și să aibă încredere doar în rațiunea lor… Să nu te temi nici de necaz, nici de boli, nici de suferințe, nici de orice fel de ispite – toate acestea sunt cercetări ale lui Dumnezeu, ție spre folos…”
Adesea credința noastră este slabă și rămâne doar la nivelul cunoașterii. Însă Dumnezeu nu ne cere o credință desăvârșită, ci una vie, care să se arate prin rugăciune, prin încredere și prin împlinirea voii Sale. Pe măsură ce învățăm să trăim ceea ce mărturisim, credința noastră se întărește, iar dragostea față de Dumnezeu și încrederea în purtarea Sa de grijă cresc neîncetat.
