Se naște Hristos Dumnezeu, făcându-Se om prin zămislirea trupului, având suflet inteligibil, Cel care dă naștere…
Categorie: Sfaturi duhovnicești
Desăvârșirea creștină constă în sfințenie, adică în eliberarea sufletului de sclavia păcatului
Este o luptă continuă, lăuntrică, pe care creștinii o duc pentru a atinge perfecțiunea creștină. Evanghelia…
Modul creştinesc de a întâmpina Anul Nou
Aduceţi-vă aminte cum aţi întâmpinat mulţi dintre voi anul cel nou, şi acum judecaţi singuri, cu…
Când avem binecuvântare, trebuie să facem ascultare
Era începutul anului 1977 şi mă aflam la metocul simonopetrit din Ormilia, Halkidiki, la „Buna Vestire…
Dragostea te va păzi de toate păcatele
Fiul meu, întotdeauna trebuie să-l îndreptățești pe fratele tău și să te osândești pe tine însuți.…
Timpul nu e un gol pe care-l putem umple cu orice
Fiecare clipă a timpului e dată pentru un anumit lucru al nostru. Când facem acel lucru…
Câtă vrednicie, câtă măreție, cât de mare este menirea omului – această suflare a lui Dumnezeu – un nimic, lut, dar și fiu al Împăratului…
Făptuire nu înseamnă a încerca cineva și a da înapoi, ci făptuire înseamnă să intre în…
„Cu cât Îl vei iubi mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai puțin vei păcătui”
Ceea ce este mai înfricoșător astăzi este faptul că omul nu crede că are nevoie să…
Dacă crezi că lucrurile se întâmplă datorită sorţii înseamnă că nu crezi în Dumnezeu
Ziua în sine este binecuvântată de Dumnezeu. Oare nu înseamnă aceasta că tot ceea ce conţine…
Să nu deznădăjduim ușor, să nu ne dăm bătuți și să nu ne temem atît de mult!
Nu este îngăduit ca cel ce luptă împotriva patimilor să fie nervos, posomorât, neliniștit, temător, ticăloșit,…
Dacă îl osândim pe fratele nostru, nu ne este de folos postul
Numai prin smerenie putem spori. Postul, dragostea, milostenia sunt bune. Însă ce este deasupra tuturor? Trebuie…
Aripile nevoitorilor din vremurile de pe urmă…
Nevoinţa noastră are preţ înaintea lui Dumnezeu: în cumpăna Lui sunt cântărite şi neputinţa noastră, şi…
Tu însuți vei deveni pricina mântuirii tale
Să nu te lași pe tine necercetat nici un ceas. În fiecare ceas să te inspectezi,…
Cine trăieşte după voia lui Dumnezeu, acela va fi preamărit în cer şi pe pământ
Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt şi cei în care Acesta viază simte în…
Omul nu poate să trăiască fără dragostea lui Dumnezeu
Viaţa nu poate fi trăită fără dragoste, iar unde nu este dragoste, este chin. Noi suntem…
Prin pocăință începem o viață nouă
In istoria Bisericii, scrisă de sfinţi, se expune calea vieţii duhovniceşti. În linii mari, se explică…
Toată tăria noastră vine de la Dumnezeu şi se câştigă cu sfânta rugăciune
O mare putere ni s-a dat ca să străbatem calea plină de osteneală fără poticnire, neprimejduiţi…
Oamenii se chinuiesc pentru că au în sufletul lor nelinişte şi deznădejde
Oamenii de astăzi nu cunosc această bucurie a călugăriei. Ei cred că nu trebuie să trăieşti…
Duhul grijii de multe
Duhul grijii de multe, spun Sfinții Părinți, este semnul împătimirii de cele materiale, cleiul care ne…
„Cred, Doamne, în iubirea Ta, cred. Vino şi ajută necredinței mele!”
A ne întoarce către Dumnezeu cu nădejde, chemându-L în ajutor, nu e încă de ajuns, căci sunt…