Se naște Hristos Dumnezeu, făcându-Se om prin zămislirea trupului, având suflet inteligibil, Cel care dă naștere celor ce sunt din cele ce nu sunt, pe Care Fecioara născându-L mai presus de fire, nu a dezlegat cu nimic dovada fecioriei. Căci El Însuși S-a făcut om nu schimbându-Și firea, nici alterând puterea. Astfel, pe ceea ce L-a născut o face și Maică și o păzește și Fecioară. Astfel tâlcuiește o minune prin altă minune, totodată ascunzând-o pe una prin cealaltă, fiindcă Dumnezeu este în Sine taină prin fire și într-atât iese din ascunzimea Lui naturală, cât să o facă și mai ascunsă prin arătarea Lui, și atât o face Maică pe Fecioara care L-a născut, cât prin naștere să facă nedezlegate legăturile fecioriei.
Firile sunt înnoite și Dumnezeu Se face om. Nu numai că firea dumnezeiască, stătătoare și nemișcată, se mișcă spre cea mișcată și nestătătoare ca să înceteze să fie purtată. Nici numai că firea omenească a semănat trupul mai presus de fire fără sămânță, desăvârșit prin Cuvânt, ca să înceteze a mai fi purtată. Ci și steaua de la răsărit s-a arătat în timpul zilei, călăuzind pe magi la locul Întrupării Cuvântului, ca să Se arate, tainic biruind simțirea, Cuvântul Cel din Lege și de la proroci și Care a călăuzit neamurile la lumina mare a cunoștinței. Căci cuvântul Legii și cel prorocesc în mod limpede conduce la cunoașterea Cuvântului Întrupat, înțeles cu dreaptă credință, îi călăuzește ca o stea pe cei chemați de har prin dispoziție.
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete teologice)