Cuvântul lui Hristos cheamă la o schimbare radicală a întregii noastre vieţi

Nu este oare o realitate faptul că dacă am primi cu adevărat Adevărul Absolut al lui…

Cei care îşi dăruiesc toată dragostea lor lui Dumnezeu primesc şi ei toată dragostea lui Dumnezeu

Cei care îşi dăruiesc toată dragostea lor lui Dumnezeu primesc şi ei toată dragostea lui Dumnezeu,…

Oamenii nu cunosc puterea smereniei lui Hristos şi de aceea sunt atraşi spre cele pământeşti

Dacă lumea ar cunoaşte puterea cuvintelor lui Hristos: “Învăţaţi de la Mine smerenia şi blândeţea”, atunci…

Cum vei privi soarele când nu te rogi Celui Care trimite în ochii tăi lumina cea mai dulce?

Probabil, însă, că cineva dintre cei care nu vor să se roage fierbinte şi cu sârguinţă…

Cât de mare este dragostea lui Iisus pentru noi!

Va veni vremea, ziua, clipa când se vor închide acești ochi și se vor deschide cei…

Plângem noi, oare, că doar purtăm numele de creştini?

Plângem noi, oare, pentru că am întinat şi întinăm tot timpul în noi chipul lui Dumnezeu…

Cel ce împlineşte voia lui Dumnezeu e mulţumit de toate

Întotdeauna trebuie să cerem de la Domnul pacea sufletului ca să împlinim mai uşor poruncile Domnului;…

Dumnezeu îngăduie toate necazurile pentru o deplină curăţire duhovnicească…

– Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile…

Cel ce împlineşte voia lui Dumnezeu e mulţumit de toate

Întotdeauna trebuie să cerem de la Domnul pacea sufletului ca să împlinim mai uşor poruncile Domnului;…

Dacă nu trăim Ortodoxia, pur și simplu nu suntem ortodocși, indiferent de credințele formale pe care le susținem

Ortodoxia înseamnă viață. Dacă nu trăim Ortodoxia, pur și simplu nu suntem ortodocși, indiferent de credințele…

Mai înainte însă de-ai încreştina pe alţii, fii tu creştin adevărat

Nu cu cuvinte aduci pe altul la credinţă. Oricât de lungi şi frumoase cuvântări ai rosti,…

„Unde este Dumnezeu?”

Apoftegma Părinţilor „Dă sânge, ca să primeşti Duh”[1] poate fi socotită deviza permanent valabilă a pururea-pomenitului Stareţ.…

Cu vrăjmaşii trebuie să luptăm prin smerenie

Dacă vezi cu mintea demoni, smereşte-te şi sileşte-te să nu-i vezi şi mergi degrabă la duhovnicul…

Să fii totdeauna simplu şi fără de răutate!

Sârguieşte-te, fiule, ca să fii totdeauna simplu şi fără de răutate și să nu ai unele…

Domnul a stătut lângă mine şi m-a întărit…

Nu te teme, nu eşti singur. Singur este cel care nu ştie de Dumnezeu, chiar de…

Cum putem şti voia lui Dumnezeu?

Părintele Siluan l-a întrebat pe Igumen (Arhimandritul Misail, bărbat duhovnicesc, către care binevoia şi pe care…

“Omul nu este făcut pentru această lume…”

Omul este făptura creată a lui Dumnezeu. Dumnezeu a pus înlăuntrul lui un avânt, o mişcare care-l…

Mereu să fie puțin mai bine, puțin în plus…

Știi să scrii versuri? Scrie o poezie frumoasă. Ești jurnalist? Scrie un articol bun. Găsește ceva…

Cum să înțelegem că Dumnezeu ne iubește când vedem atâta suferință pe care ne-o trimite?

Ne-am obișnuit cu faptul că atunci cînd sîntem iubiți, ni se oferă ceva în schimb, ceva…

Cum primim lauda şi defăimarea

În lumea aceasta suntem ca marfa scoasă la vânzare. Unii neguţători ridică preţul nostru până la…