„Dragostea de Dumnezeu dă curaj de a birui orice frică”. Slujire Arhierească în Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe la Mănăstirea Curchi

„Firea cea slabă a biruit pe cea bărbătească, deoarece gândul cel plin de milă a plăcut…

Cuvânt la Duminica a III – a după Paști (a Mironosițelor)

Societatea noastră civilizată a adus drepturile femeii, dar Domnul Iisus a adus respectul ei. Hristos a…

Puţină stră­duinţă dacă depunem, vom înainta în chip minunat!

Ce uşoară este viaţa duhovnicească! După cum la o expoziţie vezi în prima sală gravuri în…

Sufletul meu tânjește după Tine și cu lacrimi Te caut

Cine vrea să se roage neîncetat, acela trebuie să fie în toate înfrânat și ascultător „bătrânului”…

Să sporim în sfinţenie!

Sfântul să se sfinţească şi mai mult. Deviza noastră a tuturor, şi a duhovnicilor, şi a monahilor, şi a…

Adresarea Mitropolitului VLADIMIR către Ion CHICU, Prim-Ministru al Republicii Moldova: Biserica Ortodoxă din Moldova nu este un subiect din domeniul HoReCa

Dlui Ion CHICU Prim-Ministru al Republicii Moldova Stimate domnule prim-ministru, iată că au trecut Sărbătorile Pascale:…

Prin intermediul inimii putem percepe anumite cuvinte ca insuflări ale lui Dumnezeu

Oricât de îndoielnic li s-ar părea celor necredincioşi, noi afirmăm că prin intermediul inimii putem percepe…

Dumnezeu pe toți ne vrea mântuiți

Mergeți, vă rog, și găsiți icoana celei de-a Doua Veniri, și veți vedea că în jurul lui…

„Ale Tale dintru ale Tale aducem Ţie, de toate şi pentru toate”

„Ale Tale dintru ale Tale aducem Ţie, de toate şi pentru toate”. Toate sunt ale lui…

„Domnul meu și Dumnezeul meu!” Slujire arhierească în Duminica Tomii la Mănăstirea Curchi

În Duminica a II-a după Paşti, a Sfântului Apostol Toma, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar…

Sfântul Apostol Toma și înnoirea ființei prin Învierea Mântuitorului

“Hristos a Inviat! Astăzi prăznuim ziua Sfântului Apostol Toma. De a cărui îndoială ne amintim adeseori.…

PS Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Slujba înmormântării Protoiereul mitrofor Eftimie Moroșanu, duhovnicul Protopopiatului Șoldănești

Sâmbătă, 25 aprilie, la Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” s. Cuşelauca, a avut loc Slujba Înmormântării Protoiereul…

Biserica se roagă pentru lume, dar se pare că lumea merge din rău în mai rău. Oare de ce?

Biserica se roagă pentru lume, dar se pare că lumea merge din rău în mai rău.…

Omul să facă tot ce poate omeneşte, iar ce nu poate, să lase la Dumnezeu…

ărinte, ce loc are logica în viaţa duhovnicească? – Care logică? Cea lumească? Această logică (Când…

Vrei să știi cum e omul cu inimă spartă?

Vrei să știi cum e omul lui Dumnezeu? Învață să-l recunoști din tăcerea lui necontenită, din…

Prima datorie a monahului este să fie un om care trăiește din Dumnezeu și numai pentru El

Călugărul nu trebuie să-și închipuie că, într-o vreme de haos, cum e a noastră, singurul său…

„Inima mea să fie deschisă către Dumnezeu şi gata să asculte de voia Lui”

Dacă în rugăciunile de dimineaţă ai rostit o expresie, trebuie să te învredniceşti de ea pentru…

Cine îmi adeverește mie că Hristos a înviat?

Îmi adeverește înainte de toate conștiința mea. Apoi mintea și voința mea. În primul rând, conștiința…

„Din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință…”. Învierea Domnului prăznuită la Mănăstirea Curchi

 „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte…

PS Siluan: Învierea lui Hristos să devină învierea noastră!

Dragi Prieteni, HRISTOS A ÎNVIAT! Pentru noi, creștinii, nu există o altă bună vestire decât cea…