Sănătatea trupească și sufletească

Suntem obișnuiți să cerem permanent de la Dumnezeu sănătate. Dar nimeni nu se întreabă ce este de fapt sănătatea. Sănătatea nu este altceva decât armonia desăvârșită dintre trup și suflet; în această armonie se reflectă lucrarea Duhului Sfânt, dumnezeiescul har. 

Atunci când păcatele omului pun la încercare răbdarea lui Dumnezeu, apar bolile, privite în Sfintele Scripturi ca plăgi de la Dumnezeu menite să ajute la întoarcerea omului în sine: „Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta” (Luca 15, 18) ; „Cine a păcătuit el sau părinții lui ?” (Ioan 9, 2). Știm cu toții că omul are o dublă alcătuire: o parte văzută, – omul din afară, trupesc, și o parte nevăzută,- omul lăuntric, duhovnicesc. Prin urmare și bolile care apar în viața omului pot fi trupești (cu afecțiuni organice sau metabolice) sau sufletești, având forme de manifestăre psihosomatice sau dereglări produse de anumiți factori: scârbă, necaz, stress, răutate și multe alte patimi ale potrivnicului blestem al învrăjbirii. De aceea trebuie să avem mai întâi grijă de trup: „Am văzut trup sănătos și minte sănătoasă, și am văzut trup slăbănogit de post dar plin de patimi” (Sfântul Vasile cel Mare).

În Sfânta Scriptură ni se înfățișează o multitudine de afecțiuni de tot felul pe care Mântuitorul le-a vindecat prin credință: „Mare este credința ta, fie ție cum voiești !” (Matei 15, 28). Fie omul lunatic sau lepros, fie având scurgere de sânge ori mână uscată, fie suferind de orbire sau slăbănogire – Dumnezeu rămâne singurul care îl poate tămădui, vindecându-i atât sufletul cât și trupul. De aceea Îl numim Doctorul Cel Mare, Doctorul trupurilor și al sufletelor, Vindecătorul. Termenul de „doctor”(având înțelesul de „medic”) nu exclude nicidecum ideea de „harismă”; de altfel, Sfântul Ioan Gură de Aur îl numește pe medic „clește în mâna lui Dumnezeu”. Harisma vindecării o întâlnim la apostoli, la sfinți, la medici, la preoți, la tămăduitori, nu mai înainte de a fi fost dată de către Mântuitorul Iisus Hristos: „peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi.” (Marcu 16, 18).

Spre exemplu, să ne amintim de soacra lui Petru, care, fiind atinsă de mână de către Iisus, s-a vindecat de friguri. În tradiția ortodoxă, spitalul și medicii reprezintă singura autoritate legiuită de vindecare fie prin plante sau medicamente, iar biserica vindecă prin rugăciune și prin puterea Tainei Sfântului Maslu – care are ca surori Taina Pocăinței și Taina Euharistiei. La aceasta se referă cuvintele Apostolului: „Este cineva bolnav între voi ? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului.” (Iacov 5, 14). Cu alte cuvinte, aceasta este calea supremă de întâlnire cu sănătatea prin harisma credinței: pocăința, adică dezlegarea păcatelor. Euharistia unită cu Taina Sfântului Maslu sunt autoritate spirituală absolută de dobândire a sănătății trupești și sufletești.  Dacă trupul, care este casa sufletului și templul Duhului Sfânt, este îngrijit și respectat, atunci aceasta devine rugăciune de mulțumire și prinos de cinstire aduse Lui Dumnezeu. Abia atunci și sufletul și mintea vor fi și ele sănătoase. Conștiința sănătoasă dă o minte sănătoasă.

Conștiința afectată și încărcată distruge mai întâi sufletul, iar sufletul încărcat împovărează mintea și o îmbolnăvește: „Pentru păcatele mele cele multe se îmbolnăvește trupul și slăbește sufletul” (Paraclisul Maicii Domnului).  Numărul mare de suflete suferinde, ca și de oameni bolnavi mintal sau trupește (bolnavi în toată puterea cuvântului) – nu reprezintă altceva decât urmarea pactului făcut cu diavolul și a depărtării de Dumnezeu Creatorul.  Sinuciderea este suma patimilor nedezlegate la taina spovedaniei și rezultanta mândriei unite cu părerea de sine și înfumurarea. Atunci când îți vine greu să-I spui Lui Dumnezeu necazurile tale și să-I ceri ajutorul – ești cel mai slab om sufletește. Curajul asumării răspunderii, indiferent de greutățile pe care aceasta le implică, cu toată nădejdea și credința în Dumnezeu, constituie începutul însănătoșirii sufletești duhovnicești, din care decurge și sănătatea trupească: „Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor, ca să nu-şi întindă drepţii întru fărădelegi mâinile lor.” (Psalmi 124, 3). Iar aceasta pentru că vindecarea vine mai mult din voință decât din tratament: „Voiești să te faci sănătos ?” (Ioan 5, 6)

Părintele Calistrat Chifan