Întâlnire de suflet cu copii și tineri la Mănăstirea Curchi

„Un copăcel va creşte în direcţia în care-l înclini; un vas nou va răspândi mirosul cu care îl impregnaţi turnând în el lichide fie urât mirositoare, fie aromate şi curate» (Sfântul Tihon din Zadonsk). 

Cel mai important lucru care trebuie să-l facem pentru copiii noștri este să-i ajutăm să-și deschidă sufletele pentru întâlnirea cu Izvorul puterii și a mângâierii, pentru ca Sfântul Duh să scrie în ele chipul lui Hristos.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că „Sufletul copiilor este ca pânza albă care în orice fel se va vopsi întâi aşa va fi până la sfârşit. Chiar de ar vrea cineva să o vopsească cu altă culoare, pururea se arată vopseala cea dintâi. Aşa şi copiii cei mici, când se obişnuiesc la bine, cu anevoie se întorc la rău.”.

Biserica trebuie să-i învețe pe copii să-și trăiască frumos tinerețea, să cultive valori profund umane și sfinte, să nu tindă către căutări periculoase, ci să descopere Duhul lui Dumnezeu,  atât în propriul suflet, cât și-n lumea care-l înconjoară…

În dimineața zilei de sâmbătă, 24 august a.c., Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei,  a avut o întâlnire de suflet cu un grup de circa 1oo de tineri din Vicariatul Orhei.  În cadrul discuției purtate cu tinerii, PS Siluan i-a îndemnat să-și construiască un viitor bun și frumos împreună cu Hristos, să depuie străduință și să învețe cât mai bine pentru o realizare profesională.  «Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).  Astfel, toate câte le faceți, să le faceți împreună cu Dumnezeu, așa veți putea depăși greutățile vieții și avea o viață în adevăr, dreptate, una care tinde către sfințenie.  Învățându-vă să trăiți după cuvintele Evangheliei, veți putea deveni nu doar buni cetățeni ai patriei noastre, ci și cetățeni ai Împărăției Cerurilor», a menționat PS Siluan.

La sfârșitul întâlnirii tinerii au primit ghiozdane și rechizite pentru începutul anului școlar, fiind îndemnați la un de studiu rodnic și productiv, de pe acum să-și puie temelia unui viitor mai bun.  Au sprijinit această inițiativă ieromonahul Serafim (Valeriani), parohul bisericii „Sf. Irh. Vasile cel Mare” din Bologna, Italia și Prot. mitr. Vitalie Țărnă, inițiator al mai multor activități caritabile desfășurate în  Vicariatul Orhei.

Evenimentul s-a încheiat cu gustare la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *