Să-ţi fie de ajuns faptul de a sluji lui Dumnezeu şi El te va rândui împreună cu Sfinţii

Slavă milostivirii Domnului, că El ne dă nouă, păcătoşilor, să fim în Dumnezeu. Ca să rămâi…

„Nu trebuie să se ducă; dați-le voi să mănânce” (Matei, 14, 16) – Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii – Înmulţirea pâinilor

“Nu trebuie să se ducă; dați-le voi să mănânce“ (Matei, 14, 16). Iubiți credincioși, În Sfânta…

Sfântul Cuvios Andrei Rubliov, iconograful

Sfântul Cuvios Andrei Rubliov, cunoscut ca cel mai mare iconar din Rusia, s-a născut în apropierea…

Lucrări de restaurare și reînnoire a exteriorului Ctitoriei Domnitorului Vasile Lupu din mun. Orhei – Catedrala Episcopală „Sf. Dumitru”

Ctitoria Domnitorului Vasile Lupu – Catedrala Episcopală cu hramul „Sf. Dumitru” din mun. Orhei, este una…

M-am făcut monah ca să ating Cerul, fie și pentru puțin

…m-am făcut monah și am plecat din lume, pentru că iubesc lumea… Se leapădă de toate……

Mănăstirea Curchi – Giuvaierul din codrii Orheiului

„Mănăstirea se înalţă numai într-un loc pe care Dumnezeu, între toate, l-a împărtăşit cu harul frumuseţii”.…

Duminica orbului – ultima duminică a perioadei pascale

      Este ultima duminică a perioadei pascale, dar nu ultima în care Dumnezeu încearcă să…

Monahul e un rugător pentru întreaga lume; el plânge pentru întreaga lume şi aceasta e lucrarea lui de căpetenie

Unii zic că monahii trebuie să slujească lumii, ca să nu mănânce pe degeaba pâinea norodului;…

A patra zi, joia patimilor. „Grea lecţie dată tuturor bolnavilor de funcţii, indiferent unde se manifestă boala aceasta. Doar cel care slujeşte celui mic este mare”

Ţie, fratelui meu, îţi scriu în fiecare seară ca să înţelegi ziua ce vine. Nu, nu…

Lumina de la Mănăstirea Curchi

Pe timpurile ateismului scrântit aici mişunau bolnavi atinşi de maladii psihice, iar bisericile erau lăsate de…

Sfânta noastră Biserică prăznuieşte cu bucurie pe Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat

În fiecare an, la 30 noiembrie/13 decembrie, Sfânta noastră Biserică prăznuieşte cu bucurie pe Sfântul Apostol…

Mănăstirea Curchi… o perlă albă-n inima de țară

Stejarii seculari își pleacă fruntea, Îngenuchind în fața turlelor mărețe, Din cupole lumina lin coboară, Pecetluind…

Sfânta mănăstire cheamă, cu glas duios de mamă…

VIAȚA MONAHALĂ  de Părintele Ilarion Argatu Sfânta mănăstire cheamă Cu glas duios de mamă, Pe toți…

Minunea frescei Sfântului Dimitrie de la mănăstirea Curchi

S-a încercat de mai multe ori distrugerea picturei murale cu înfăţişarea sfântului Dimitrie de la mănăstirea…

Biserica în sensul ei simbolic

Ceea ce ni se cere a împlini în Biserică, nu este greu; este cu neputinţă. Dar…

Legătura dintre suflet și numele persoanei

În Vechiul Testament, ca și în alte culturi vechi, există o strânsă legătură între sufletul cuiva…

Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea Curchi

Prima săptămână a Postului Mare, numită şi “Săptămâna Duhovnicească”, este cea în care Canonul cel Mare al…

Să învăţăm de la Sfântul Ioan Botezătorul

Iubiţi frați întru Hristos, Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului are loc a doua…

Întruparea Logosului și Mântuirea omului

Dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit și în acest an să ajungem în această zi…

Cuviosul părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni, zis și „Sfântul călător”

Insula  Ciprului  era  patria  minunatului  Spiridon,  care, născându-se  în anul  270  din părinţi  simpli,  era şi …