Vicariatul Orhei în sprijinul elevilor la început de an școlar

 Școala începe pentru toți copiii, dar din păcate nu toți au posibilitatea să se bucure de această experiență extraordinară. Pentru unii dintre elevi, ghiozdanul cu rechizite și hainele de școală sunt un vis. Astfel, la început de an școlar Vicariatul Orhei a oferit circa 130 de ghiozdane și rechizite, cât și costume sportive, hanorace, maiouri și alte lucruri copiilor din mai multe parohii. Darurile au fost distribuite la peste 250 de elevi din toate instituțiile de învățământ din raionul Orhei.

Actul de donație a devenit deja tradițional, desfășurându-se al 3 an consecutiv. Au sprijinit această inițiativă ieromonahul Serafim (Valeriani), parohul bisericii „Sf. Irh. Vasile cel Mare” din Bologna, Italia și Prot. mitr. Vitalie Țărnă, inițiator al mai multor activități caritabile desfășurate în  Vicariatul Orhei.

Întrucât suntem la început de an de studiu, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a transmis un mesaj de binecuvântare tuturor profesorilor, elevilor şi părinţilor acestora, rugând pe Hristos-Domnul, Învăţătorul și Îndrumătorul mântuirii noastre, să ajute și să lumineze cu harul iubirii Sale atât profesorii, în lucrarea deloc ușoară pe care o desfășoară, cât și toți învățăceii în scopul dobândirii de cunoştinţe.

Dumnezeu să le lumineze elevilor mintea spre primirea învăţăturilor bune şi folositoare, să le dea discernământul de a alege dintre ceea ce este folositor şi ceea ce este inutil sau chiar dăunător formării lor intelectuale şi sufleteşti.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *