Tristeţea – „o cruce duhovnicească, trimisă nouă spre curăţirea de greşelile din trecut”

Tristeţea provine şi din alte cauze: din cauza iubirii de sine jignite sau din cauza a ceva ce nu se întâmplă precum vrem noi; de asemenea şi din cauza înfumurării, când omul vede că cei egali lui se bucură de avantaje.

Iar credinţa şi nădejdea adeseori ne sunt sărăcăcioase, din care pricină ne şi chinuim. Examinaţi cu atenţie, dacă nu aveţi cumva pricini pământeşti (că tristeţea vă chinuie), şi nu sărăceşte oare credinţa şi nădejdea în Pronia atotbună a lui Dumnezeu? Dacă nu veţi găsi la dumneavoastră astfel de pricini, atunci să răbdaţi această tristeţe şi durerea ca pe o cruce duhovnicească, şi veţi primi mila lui Dumnezeu şi mângâiere la timpul rânduit după voia lui Dumnezeu, şi nu după considerentele noastre. (…) Aceasta e una dintre crucile duhovniceşti grele, care se dau celor care vor să se mântuiască, iar uneori şi celor care nu vor.

Tristeţea dumneavoastră este compusă din incomodităţi, care vă înconjoară şi vă împiedică să împliniţi cele dorite… Însă dacă am şti, după cum se spune în Pateric, ce mâhnire au după moarte cei care n-au primit milostivirea lui Dumnezeu, atunci aţi purta cu bucurie orice greutate a vremii de faţă, fie ea exterioară sau interioară. Dacă pentru orice lucru trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu: „Fie voia Ta”, atunci aceasta priveşte cu atât mai mult viaţa noastră proprie, care ne este dăruită pentru dobândirea mântuirii veşnice… Dacă însă cineva nu se încrede în voia lui Dumnezeu, ci îşi îngăduie unele dorinţe aparent bune, atunci el va cădea uneori în descurajare şi nerăbdare, pentru a căror evitare ne sfătuieşte Avva Dorotei a cugeta astfel: „Vreau precum va fi”. (…)

Tristeţea care provine din cauze duhovniceşti este numită de Apostol foarte folositoare… Însă tristeţea lumească care provine din cauze lumeşti este extrem de dăunătoare. După cuvintele Apostolului, ea duce nu doar la moartea sufletească, ci uneori chiar şi la moartea trupească, dacă omul este copleşit de ea, renunţând la nădejdea în Dumnezeu. Tristeţea lumească este provocată de trei cauze: „pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii”, care… nu sunt de la Dumnezeu, ci de la cugetul lumii acesteia. Aceste trei cauze dau naştere cauzei amestecate, dacă omul nu se va ridica cu tărie împotriva celor dintâi, ci priveşte înapoi, văzând pe cei ce iubesc lumea, care sunt, părelnic, fericiţi.

Cauza amestecată a tristeţii o măreşte şi râvna fără înţelepciune (nepotrivită vârstei) pentru lucrurile duhovniceşti, atunci când omul nu se poate păzi în limitele smereniei, ci înclină spre zavistie. Apostolul Iacov scrie: „unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică”. Neîndoielnică, înseamnă că nu osândeşte. Cei ce se consideră că pot şi înţeleg mai mult, sunt mai înclinaţi spre osândire (judecarea aproapelui). (…)

E nevoie de multă răbdare şi înţelegere pentru a ne izbăvi de prăpastie… unde dintr-o parte te ispiteşte iubirea de lume vicleană şi greutăţile trupului, iar din altă parte, râvna fără înţelepciune, care duce până la zavistie. Şi toate acestea te lipsesc de pacea sufletească, te mâhnesc, te chinuie, te tulbură.

sursa: Sfântul Ambrozie de la Optina – „Sfaturi pentru familia creştină”. Editura Platytera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.