Sfinții 40 de Mucenici cinstiți la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

„Pentru durerile Sfinților care pentru Tine au pătimit, fii milostiv, Doamne, și toate durerile noastre le vindecă, Iubito­rule de oameni, rugămu-ne Ție.”

În ziua prăznuirii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, la 22 martie 2024, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a oficiat Liturghia Darurilor Înainte Sfințite la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.

Biserica săvârşeşte în această zi pomenirea celor 40 de ostaşi care au fost torturaţi în Sevasta Armeniei la începutul secolului al IV-lea. Pilda de curaj şi statornicie în credinţă a mucenicilor îngheţaţi în apa rece rămâne  un exemplu extrem de grăitor pentru toți creștinii de astăzi, care prea des pun în prim plan un trai comod şi cât mai relaxat.

Tradiţia ne spune că guvernatorul Agricola, în timpul împărăţiei lui Liciniu, a aflat că unii ostaşi cred în Iisus Hristos şi a poruncit ca aceştia să fie prinşi şi închişi. După ce li s-a propus să se lepede de credinţă, iar aceştia au refuzat, ostaşii au fost pedepsiţi. Ca măsură extremă, ostaşii cu pricina, în număr de 40, au fost aruncaţi pe o vreme friguroasă în apa lacului de lângă localitatea Sevasta din Armenia, actualmente localitatea Sivas din Turcia.

Jertfa Sfinţilor 40 Mucenici care au biruit frica, durerile, frigul şi chiar moartea în apa îngheţată din Sevastia reprezintă temelia mărturisirii credinței în Cel Care iartă, iubeşte şi va trimite până la sfârșitul veacurilor mărturisitori ai jertfei Sale, întărârind Biserica și membrii ei.

După rugăciunea amvonului, s-a citit canonul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, s-a binecuvântat coliva. Această rânduială se săvârșește în amintirea minunii pe care a săvârșit-o Sfântul Teodor în vremea lui Iulian Apostatul.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *