PS Siluan, Episcopul Orheiului, a oficiat slujba Pasiei la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

Cu binecuvântarea ÎPS  Vladimir, în seara zilei de Duminică, 31 martie 2024, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei a săvârşit slujba Pasiei (Acatistul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos) la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Alături de Preasfinția Sa s-au rugat slujitorii Catedralei și numeroși creștini.

Pasiile sunt oficiate de patru ori pe an (după numărul evangheliştilor): în serile din a doua, a treia, a patra şi a cincia duminică (sau vineri) din Postul Mare. Acatistul Sfintelor Patimi, care se citește în cadrul slujbei este atât de profund, plin de viață și puternic, încât ne poate purta cu mintea și cu sufletul alături de Domnul pe drumul Golgotei. Ascultându-l, simțim fiorii dragostei lui Dumnezeu pentru noi, a milei și a îndurărilor Sale față de noi toți, cei care continuăm să-L răstignim și să-L mâhnim cu păcatele pe care le săvârșim din neatenție, din neștiință sau din nebăgare de seamă.

La final, Ierarhul Orheiului a adresat un cuvânt de învățătură către cei prezenți, în care a menționat: „Cu această seară, Biserica noastră, începe oficierea Slujbei Pasiei sau a Sfintelor Pătimiri a Mântuitorului Hristos, o rugăciune prin care aducem ofranda noastră scumpului nostru Mântuitor pentru opera sa de mântuire și răscumpărare a neamului omenesc. Această rugăciune să ne fie tuturor spre conștientizarea milei și dragostei lui Dumnezeu față de noi. Să ne ajute să devenim următori ai lui Hristos pe calea Postului, pe calea pocăinței. Să rămânem aproape de Crucea lui Hristos, iar ochii să ne fie mereu ațintiți către El, Cel care mereu este gata să ne ajute și ne sprijine.”

” Ştim, întru tot Îndurate Stăpâne, că pentru mântuirea noastră Crucea şi Pătimirile ai răbdat, ca pe noi să ne răscumperi din robia cea cumplită a vrăjmaşului. Ce dar vom aduce Ţie, Iubitorule de oameni, pentru toate câte ai pătimit pentru noi, păcătoşii?”

 

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *