PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în mijlocul credincioșilor parohiei „Sfântul Serafim de Sarov” din cart. Poșta Veche al Capitalei

De Sărbătoarea aflării moaștelor Sfântului Serafim de Sarov, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica cu hramul „„Sfântul Serafim de Sarov” din cart. Poșta Veche al Capitalei.

În dimineața zilei, Episcopul de Orhei a fost întâmpinat către parohul comunității preotul Veaceslav Burlescu.

Fiecare Sfânt se face purtător al lucrării lui Dumnezeu în lume. Conştiinţa vie a Bisericii Ortodoxe l-a păstrat pe SFântul Serafim ca pe un dar de mare preţ, un suflet arzând pentru mântuirea oamenilor. Dincolo de cuvintele sale memorabile, se descoperă o viaţă plină de smerenie şi har, așa cum arată şi icoana sa, dar o viață trăită în jertfă şi lupte duhovnicești, căci „pacea se dobândeşte prin multe nevoinţe, mărturisea Sfântul Serafim. Iar cel care vrea să fie plăcut lui Dumnezeu trebuie să treacă prin multe încercări”. Punând înainte gând de rugăciune, ştia totdeauna să întărească şi să dea nădejde celui aflat în necazuri: „Ştiu cât de mare ţi-e durerea, spunea el. Domnul te va ajuta să o înduri”.

După oficierea Tedeumului de sărbătoare de la sfârșitul Liturghiei, PS Siluan a vorbit despre viața și lucrarea duhovnicească a Sfântului Serafim de Sarov.

„Îl cinstim astăzi pe unul din marii luminători, trăitori și împlinitori ai Cuvântului Evangheliei, cel care L-a iubit pe Hristos din fragedă copilărie și căruia și-a închinat întreaga sa viață. L-a iubit pe Dumnezeu până la jertfă, la fel și pe semenii săi. A iubit foarte mult tăcerea, singurătatea și și-a pus întotdeauna nădejdea în Dumnezeu. Sfântul Serafim de Sarov a fost și un om al retragerii în mijlocul creației lui Dumnezeu pentru a se bucura de liniște, dar și a se ruga pentru întreaga omenire. Astăzi îl rugăm să ne facă și pe noi părtași și purtători ai bucuriei Învierii, el fiind cel, care mereu i-a salutat pe toți cu minunatul salut pascal: „Hristos a înviat, bucuria mea!” Fie ca această bucurie a Învierii să sălășluiască și în sufletele noastre,” a menționat Preasfinția Sa.

Totodată, Ierarhul Vicar mitropolitan a transmis credincioșilor prezenți la slujirea arhierească binecuvântările părintești ale ÎPS Mitropolit Vladimir, la acest ceas de sărbătoare pentru parohie.

La sfârșit, părintele paroh Veaceslav Burlescu. a mulţumit Preasfinției Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria evenimentului dimpreună cu credincioșii parohiei, pentru îndemnurile primite și frumoasa slujire liturgică de astăzi.

După Sfânta Liturghie am oficiat litia morțească la mormântul vrednicului de pomenire, Prot. mitr. Andrei Burlescu, care este înmormântat în curtea Biisericii „Sf. Cuv. Serafim de Sarov” .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *