Nimic pe lume nu-i mai urât decât nerecunoștința

Nimic pe lume nu-i mai urât decât nerecunoștința, nimic mai jignitor și mai distrugător de suflet. Ce poate fi mai urât decât ca omul să tăgăduiască și să ascundă binele care i s-a făcut? Și ce-i mai urât decât să plătești milostivirea cu nemilostivire, încrederea cu neîncredere, cinstea cu necinste și binele cu batjocură? Nerecunoștința așterne un nor negru între omul nerecunoscător și Ochiul cel preacurat din ceruri, lumina cea fără de amestecare cu întunericul, bunătatea cea neamestecată cu răul.

Omul se mânie pe dobitoacele nerecunoscătoare, deși adesea necuvântătoarele îl fac de rușine pe om cu credincioșia, încrederea și mulțumirea pe care i-o arată. Dar ce fac oamenii pentru animale, ca acestea să-i fie îndatorate lui? Aproape nimic, în afară de ceea ce socotesc ei că trebuie să facă pentru a primi mult în schimbul a puțin. Iar omul, pe lângă înzecită plată pe care i-o dau dobitoacele pentru că sunt îngrijite, mai așteaptă de la ele să-i fie și recunoscătoare!

Și mai mult se mânie omul pe cel nerecunoscător, pentru că un om poate face pentru un altul neasemănat mai mult decât orice animal, dar și nemulțumitor poate să se arate nemăsurat mai mult decât animalul. În lumea aceasta recunoștința își primește adevărata măsură și dumnezeiasca strălucire numai în om, după cum și nerecunoștința se arată în întreaga-i hidoșenie numai în om. Nici o altă făptură de pe pământ nu poate să arate atâta recunoștință sau nerecunoștință ca omul. Cu cât mai mulțumitor se arată un om cu atât mai aproape e de desăvârșire. Îndatorarea față de toate zidirile lui Dumnezeu din preajma lui îl fac să fie cel mai ales locuitor al universului plin de stele. Recunoștința față de semeni face dintr-însul cel dintâi cetățean al societății omenești. Gratitudinea față de Ziditor și față de oameni îl fac vrednic cetățean al Împărăției lui Dumnezeu.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Ed. Ileana, București, 2006

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.