Am vorbit despre aceste cuvinte ale lui Hristos către Siluan: “ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!”. Acestea nu sunt pentru toată lumea- nici măcar pentru toți călugării. Îmi amintesc că, atunci când am devenit duhovnic, am început să pricep un pic cum se trăiește această și am vrut să o împărtășesc cu cei dimpreună cu mine vietuitori și încercăm s-o învăț pe una din maici; și Părintele Sofronie mi-a spus (iertați-mă că vorbesc așa deschis): “nepriceput mai ești! Asta nu este pentru toată lumea, nici măcar pentru toți călugării. Spune-i acestei persoane să-și împlinească ascultarile, să facă lucrul dat de egumen, adică lucrul mănăstirii, și se va mântui”.
Da, încetul cu încetul, oamenii devin mai puternici, harul da putere firii lor și încep să pună această în lucrare, într-o anumită măsură. Însă mai există o altă cale, pentru cei ce trăiesc în lume: să stăruiască mulțumind lui Dumnezeu neîncetat, astfel: “Mulțumesc Ție, Doamne, pentru toate câte ai făcut mie”, și așa mai departe, adăugând la sfârșit: “…măcar că sunt nevrednic”. Această duce la același rezultat, la aceeași stare.
Psihologic, este mai ușor de primit și are același efect, pentru că mulțumind lui Dumnezeu neîncetat, mijlocim pentru neputință noastră înaintea Lui și compensăm această neputință. Cred că această este o cale mai la îndemână celor care trăiesc în lume. Și când suntem întăriți de har, același har ne va învață. Nu trebuie să uităm niciodată că”unul este Învățătorul nostru, Hristos.” (Mt.23:10).
Arhimandritul Zaharia- Lărgiți și voi inimile voastre, editura Reîntregirea, 2009, p.84-85