Monahul e un rugător pentru întreaga lume; el plânge pentru întreaga lume şi aceasta e lucrarea lui de căpetenie

Unii zic că monahii trebuie să slujească lumii, ca să nu mănânce pe degeaba pâinea norodului; dar trebuie să înţelegem în ce anume stă slujirea lor şi cu ce anume vin monahii în ajutorul lumii.

Monahul e un rugător pentru întreaga lume; el plânge pentru întreaga lume şi aceasta e lucrarea lui de căpetenie.

Cine îl sileşte însă să plângă pentru întreaga lume?

Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El dă monahului iubirea Duhului Sfânt şi din această iubire inima monahului se întristează pururea pentru norod, pentru că nu toţi se mântuiesc. Domnul însuşi S-a întristat până într-atât pentru norod, încât S-a dat pe Sine morţii pe cruce. Maica Domnului a purtat în inima ei aceeaşi întristare pentru oameni şi, asemenea Fiului ei Preaiubit, a dorit până la sfârşit mântuirea tuturor.

Sf. Siluan Athonitul

 

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *