«Cine își dă seama de orbirea sa duhovnicească încetează a mai nădăjdui în sine și în dreptatea sa și, asemenea Prorocului David, strigă: „Doamne! Deschide ochii mei și voi pricepe minunile din legea Ta” (Psalmul 118, 18).»
În Duminica a XXXV-a după Rusalii, a Vindecării orbului din Ierihon, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Pericopa evanghelică citită în această Duminica descrie o tămăduire a Domnului nostru Iisus Hristos asupra unui orb. Dumnezeu oferă din nou lumină celui ce o pierduse, căci sursa luminii este El însăși. Toate lucrările Sale sunt purtătoare de lumină, cu regret, acest lucru ne scapă puterii noastre de înţelegere. Cât de minunate sunt lucrările Lui! Dacă le-am putea înţelege mai bine, L-am putea slăvi pe măsură! Şi viaţa noastră ar fi atunci mai plină de lumină.
Vindecarea orbului este un mesaj adresat nouă tuturor, o încurajare la a striga în rugăciune pe Hristos, indiferent de dificultățile pe care le trăim. Perseverența în a căuta „lumina” experienței de încercare și suferință, credința puternică în Doctorul Hristos și stăruința în rugăciune de invocare a prezenței Lui să ne lumineze calea. Pentru aceasta, ectenia Bisericii, „Doamne, miluiește!”, este strigătul plin de credință care se opune și triumfă în fața orbirii acestei lumi.
Orbul aflat la poarta Ierihonului striga: „Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine!”. Întrebat fiind el: „Ce voieşti să-ţi fac?”, răspunde: „Doamne, să văd!”. Şi Cel Care a poruncit: „Să fie lumină!” îi dă lumina. Să cerem şi noi lui Hristos lumina Sa, cu convingerea că El este lumina lumii şi El poate să ne dea şi nouă lumina. Să cerem cu aceeaşi forţă cu care orbul din Evanghelie striga. Şi primind lumina Sa, care ne dă sens vieţii, să o păstrăm în suflet.
