Dumnezeu ne iubește! Un pelerinaj de neuitat la Sfânta mănăstire Curchi pentru copii din s. Teleșeu, r. Orhei

Recent un grup de 22 copilași din satul Teleșeu, raionul Orhei, au săvârșit un pelerinaj de neuitat la Sfânta mănăstire Curchi.

Pelerinajul pentru acești lăstărași al tânărului cor bisericesc, către vechile vetre monahale Curchi și Orheiul Vechi, a fost organizat de către preotul Dumitru Burlacu, parohul Bisericii ”Înălțarea Domnului” din localitate, care a preconizat o simplă excursie, dar Bunul Dumnezeu din Pronia Sa a pregătit ceva mai deosebit.

Chiar la intrarea în mănastire copiii l-au întâlnit pe preacuviosul părinte Arhimandrit Siluan, starețul mănastirii Curchi, care i-a întâmpinat cu multă căldură, binecuvântându-i pe fiecare în parte, după care le-a vorbit cu multă blândețe și dragoste despre Dumnezeu, încredințând copiii că “Dumnezeu ne iubește” iar pe părintele Dumitru l-a încurajat să tot stăruiască în păstorirea sa cu și mai multă râvnă: ei sunt lutul, tu – olarul…

Fiind mugurii unui cor bisericesc nou-înființat, copii au intonat mai multe pricesne și slăviri, la care părintele stareț a răspuns cu daruri și îndemnuri ziditoare.

La final, fiecare copil a primit cadou un volum de poezie intitulat: “Nu intra în Biserică ca în muzeu”. Copiii încântați și plini de o sinceră bucurie, au mai primit cartea cu autograf  chiar de la autorul ei, schimonahul Irineu (Pînzaru), pe care l-au întâlnit în biserica „Sf. Nicolae”.

Părintele schimonah le-a povestit copiilor file din istoria mănăstirii, după care tinerii pelerini închinându-se la icoana Maicii Domnului din biserica  „Sf. Nicolae” au purces la drum îndreptându-se spre o altă vatră monahală – Orheiul Vechi.

Această zi, le-a rămas copiilor în suflet ca un izvor de lumină, o cale către limanul Credinței, o poartă spre Adevăr și Mântuire.

***

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *