Dumnezeu le ştie pe toate, şi cum şi ce este bine

Desigur, dacă apostolul Pavel nu l-ar fi înviat pe copil n-ar fi fost un eşec al lui. El l-a înviat pe tânăr, apostolul Petru a înviat-o pe Tavita şi alţi apostoli au înviat morţi. Dar, aşa cum Hristos, Domnul şi învăţătorul lor, Dumnezeul lor şi Dumnezeul nostru, n-a înviat pe toţi cei care au murit în perioada lui şi nu i-a vindecat pe toţi cei bonlavi din acea vreme, la fel şi apostolii şi ceilalţi sfinţi.

Aşa cum am spus şi altă dată, Domnul poate şi acum să-i vindece pe toţi bolnavii, dar nu-i vindecă. Din când în când îl vindecă pe câte unul, pentru că cheia este nu să nu moară, sau să nu se îmbolnăvească oamenii. Aceste lucruri sunt inevitabile. Odată ce oamenii au căzut şi au intrat pe drumul păcatului vor suferi toate urmările păcatului, ca să se mântuiască în cele din urmă, dacă cred în Dumnezeu.

Prin urmare, se vor îmbolnăvi, vor înfometa, vor simţi durerea, vor fi strâmtarăţi şi vor muri în cele din urmă. Hristos n-a venit ca să-i învieze pe toţi câţi au murit, nici să-i trimită pe ucenicii săi s-o facă, n-a venit să-i sature pe toţi înfometaţii, sau să-i vindece pe toţi bolnavii. Hristos a venit ca să-l mântuiască pe fiecare om, pe toţi fără excepţie şi mântuirea, adeseori, se întâmplă în boală, în durere, în foamete, în orice strâmtorare şi în moarte. Cel care moare, să ştim aceasta, se mântuieşte prin  moartea lui.

Câteodată moare un copil şi zicem: „Săracul, nu s-a bucurat de viaţă!” De care viaţă nu s-a bucurat? Acesta acum este în viaţă. „Dar de ce Dumnezeu l-a luat aşa de mic?”

Aceasta o ştie doar Dumnezeu, care le cunoaşte pe toate. Ca Dumnezeu ştie că pentru copilul acesta, care n-a împlinit nici ani, nici luni, ci puţine zile, este momentul cel mai potrivit ca să plece din lumea aceasta şi plecând, se mântuieşte. Se izbăveşte, pentru că dacă l-ar fi lăsat, s-ar fi putut pierde.

De aceea, Hristos fie când era El pe pământ fie mai târziu, prin ucenicii Săi, prin Biserica Sa, nu-i înviază, nu-i hrăneşte pe toţi. Aşadar, oamenii vor pătimi ceea ce au de pătimit, adică foamete, boli etc. Toate acestea vor exista nu pentru că aşa vrea Dumnezeu să existe, ci pentru că noi oamenii le generăm, pentru că trăim în păcate. Hristos i-a săturat pe flămânzi, i-a vindecat pe bolnavi, i-a înviat pe morţi, asemenea şi Apostolii şi Sfinţii Lui după aceea.

Acestea s-au întâmplat ca să se vădească faptul că Hristos este Domnul tuturor. Este Domnul vieţii şi al morţii întărind ceea ce am spus, apostolul Pavel ar fi putut să nu-l învieze pe tânăr, dar pobabil că a existat un motiv special care l-a obligat s-o facă. Acest motiv îl ştie doar Dumnezeu care i-a dat putere Apostolului să facă învierea şi apostolul Pavel care a primit „înştiinţarea”. (26.10.1986)

Arhim. Simeon Kraiopoulos, „Taina suferintei”, Editura Bizantina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.