„Cel ce doreşte neîncetat a se ruga, să se înfrâneze întru toate şi să fie ascultător Bătrânului căruia îi slujeşte. El trebuie să se spovedească curat şi să aibă în cuget înţelegerea că şi prin duhovnicul, şi prin Bătrânul său Domnul îl povăţuieşte cu harul Său; atunci nu va avea gânduri rele împotriva lor. Pe un astfel de om, pentru a sa sfântă ascultare, gânduri bune de la har îl vor învăţa, iar el va propăşi în smerenia lui Hristos. Dar de va gândi: nu am nevoie să mă sfătuiesc cu nimeni, şi-şi va părăsi ascultarea, se va face mânios, şi nu numai că nu va propăşi, dar îşi va pierde şi rugăciunea.
Spre a păstra rugăciunea trebuie să iubeşti pe acei oameni care te necăjesc şi să te rogi pentru ei până când sufletul s-a împăcat cu ei, iar atunci Domnul va da rugăciune neîncetată, căci El dă rugăciunea celui ce se roagă pentru vrăjmaşi.
În rugăciune învăţătorul este Însuşi Domnul, dar trebuie să iţi smereşti sufletul. Cel ce se roagă cum se cuvine, acela are în suflet pacea lui Dumnezeu. Cel ce se roagă trebuie să aibă o inimă miluitoare faţă de întreaga făptură. Cel ce se roagă pe toţi iubeşte, şi de toţi îi este milă, căci harul Sfântului Duh l-a învăţat a iubi.”
Arhimandritul Sofronie – “Cuviosul Siluan Athonitul”, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009