Ca tămâia înainte Ta…

Spațiul bisericii nu este numai plin de lumină, ci și de mireasmă. În timpul slujbelor, în anumite momente precizate de Tipic, preotul sau diaconul tămâiază, pe rând, icoanele și pe credincioși. Uneori el tămâiază de pe solee icoanele de pe iconostas și/sau pe credincioși, alteori, cădește și icoanele aflate pe proschinitare sau pe pereții naosului, precum și pe toți credincioșii.

Tămâierea este un mod de cinstire duhovnicească a icoanelor și a obiectelor de cult (slujitorul cădește și clădirea ca atare a bisericii, sfintele vase și sfintele acoperăminte, pe care le atinge de cădelniță) și chiar și a Sfintelor Taine. Această practică a fost stabilită în mod solemn de Sinodul al doilea de la Niceea, (Sinodul VII ecumenic) în Învățătura sa de credință (horos): „Se vor face spre cinstirea lor tămâieri, potrivit obiceiului evlavios al celor din vechime”.

Mireasma tămâiei care se răspândește în biserică este un simbol al bunei miresme a lui Dumnezeu (cf. II Corinteni 2,15-16), care simbolizează la rându-i energiile divine, virtuțile dumnezeiești, harul divin. Mirosul bineplăcut al tămâiei semnifică și virtuțile pe care le au sfinții prin participarea lor la energiile/virtuțile lui Dumnezeu (se știe că icoanele și moaștele sfinților răspândesc adesea un miros bineplăcut supranatural sau izvorăsc un ulei parfumat – mir –, care are aceeași semnificație).

Fumul tămâiei se răspândește pe orizontală și pe verticală. Acest lucru semnifică răspândirea și omniprezența harului lui Dumnezeu. Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, notează că „prin tămâiere [este simbolizat] harul împărtășitor al Duhului Sfânt, chipul lui și buna lui mireasmă”. Faptul că tămâia înseamnă darul harului și că slujitorul cădește sub formă de cruce reprezintă o binecuvântare; de aceea, atunci când sunt cădiți, credincioșii nu se închină (ceea ce înseamnă o binecuvântare de sine făcută asupra propriei lor persoane), ci își înclină capul în semn de respect și de mulțumire.

Numărul mare de tămâieri din timpul slujbelor face ca obiectele de cult și pereții bisericilor să fie impregnate de mirosul tămâiei. Acest lucru simbolizează neîncetat buna mireasmă a Împărăției lui Dumnezeu pe care o închipuiește Biserica.

Fragment extras din volumul „Viața liturgică”, Jean – Claude Larchet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.