Să ne smerim întotdeauna şi atunci toţi ne vor fi apropiaţi!

Când stai de vorbă cu patima, îţi vorbeşte însuşi satana. Când îi consideri pe ceilalţi inferiori ţie, atunci e patimă. Când ai gânduri de umilinţă, că eşti ultimul şi cel mai rău dintre oameni, nevrednic şi vinovat întru toate, atunci coboară harul Sfântului Duh peste sufletul nostru cel fără patimă.

Fiecare cât ştie după mintea şi pregătirea lui adevărul de credinţă, să caute să-l păzească la nivel personal, adică pentru mântuirea sufletului lui.

Care este adevărata smerenie? Nu să fugi, ci să rămâi, cu răbdare şi curaj, să treacă ispitele peste tine. Aceasta este adevărata smerenie, care nu poate fi cu laşitate, ci cu bărbăţie duhovnicească. Să spui: „Aşa merit! Aşa trebuie pentru mine. Ceilalţi sunt sfinţi, eu sunt rău”. Asta să o spui în orice situaţie ai fi.

Călugărul care nu-şi ţine pravila şi canonul este un mort. Altfel ce sens are să părăsim lumea şi să venim la monahism?

Să ne smerim întotdeauna şi atunci toţi ne vor fi apropiaţi. Dar dacă ne vom ţine grumazul ţeapăn, atnnci de toţi vom fi respinşi.

(Stareţul Dionisie de la Colciu – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura  Prodromos, 2009, pp. 290-291)