Pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Minunea vindecării Slăbănogului din Capernaum

Evanghelia Duminicii a VI-a după Rusalii ne arată iertarea dumnezeiască (Mc. 2, 1-12). După ce au trecut câteva zile de la intrarea în Capernaum, auzind ei că Domnul Hristos „este în casă”, au alergat, nădăjduind că îl vor întâlni pe El. Şi multă era credinţa acelor bărbaţi, de vreme ce şi acoperişul casei în care se afla El l-au desfăcut şi l-au coborât pe slăbănog.

Pentru aceasta şi Domnul îl vindecă, văzând credinţa celor ce l-au adus sau şi credinţa însuşi a slăbănogului, că de multe ori pentru credinţa celor ce aduc face Hristos minuni, sau în alte cazuri le face şi pentru credinţa celui adus. Pentru că şi acest slăbănog n-ar fi fost de acord să fie ridicat pe casă, dacă n-ar fi crezut că va primi vindecare. Şi mai întâi Domnul iartă păcatele celui bolnav, apoi îi vindecă şi boala, pentru că, de multe ori, din pricina păcatelor ni se întâmplă cele mai cumplite boli. Precum şi slăbănogul cel de la Ioan, din pricina păcatelor, zice Domnul că s-a slăbănogit. Acest slăbănog este altul, diferit de slăbănogul de care vorbește Evanghelistul Ioan, căci acela era la Scăldătoarea Oilor în Ierusalim (Ioan 5,1-9), iar acesta în Capernaum. Acela „nu avea om” (Ioan 5,7), iar acesta este „purtat de patru oameni” – după cum zice Evanghelistul Marcu (2,3) –, oameni care îl şi coboară prin acoperişul casei, lucru pe care Evanghelistul Matei nu-1 relatează.

„Şi Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule, iertate fie păcatele tale!” (Matei 9,2). Îl numeşte „fiu”, zice Sf. Teofilact al Bulgariei, ca pe cel ce este zidire a lui Dumnezeu sau ca pe unul care a crezut.

Fariseii, văzând acestea, îl clevetesc pe Domnul ca pe un hulitor, pentru că ierta păcatele, pe care numai singur Dumnezeu le poate ierta. Iar Domnul le dă şi alt semn că este Dumnezeu, arătându-le că El cunoaşte inimile lor, căci numai a lui Dumnezeu este a cunoaşte inima fiecăruia, aşa cum zice şi Proorocul: „Numai Tu singur ştii inimile” (1 Paralipomena 28,9; Psalm 7,9; Pilde 21,2; Ieremia 11,20; 17,10). Iar ei, chiar dacă s-au descoperit cele din inimile lor, însă rămân nesimţitori şi nu cred Celui Care le cunoaşte inimile lor, că poate vindeca şi păcatele. Iar Domnul, vindecând trupul, încredinţează şi adevereşte că a vindecat şi sufletul, prin ceea ce era arătat, adeverind cele nearătate, şi prin cele lesnicioase, pe cea mai grea – măcar că aceia nu credeau astfel, căci pentru farisei era mai greu de crezut vindecarea trupului, ca una care se vedea. Iar a zice că s-a vindecat sufletul, adică „i s-au iertat păcatele”, li se părea lucru lesnicios fiindcă era nearătată și vindecarea nu putea fi sesizată. Deci poate că unele ca acestea cugetau fariseii: „Înşelătorul Acesta lasă vindecarea trupului, care se vede, spunând că vindecă sufletul, care nu se vede, prin cuvintele: «Iertate-ţi sunt ţie păcatele» . Căci cu adevărat, de ar fi putut, trupul l-ar fi vindecat şi nu ar fi alergat la lucrul cel nevăzut”. Iar Mântuitorul, arătându-le că pe amândouă le poate, zice: „Ce este mai lesne, a vindeca trupul sau sufletul? Cu adevărat, a vindeca trupul, care este cu adevărat lucru lesnicios, deşi vouă vi se pare greu. Dar vă voi încredinţa şi de sănătatea sufletului, care este lucru greu, însă pentru că este nearătată şi nevăzută pare lesnicioasă”. Deci, atunci a zis slăbănogului: „Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta!” (Marcu 2,11). Spune aceasta pentru mai multa încredinţare a minunii că nu este săvârşită după nălucire şi încă, să arate că nu numai l-a vindecat, ci şi putere a pus într-însul. Deci aşa face şi pentru bolile cele sufleteşti: nu numai că ne izbăveşte pe noi de păcate, ci şi putere pune întru noi, spre a lucra poruncile Sale.

Deci şi noi, slăbănogi fiind, putem primi vindecare! Căci şi acum este Hristos în „Capernaum”, care se tâlcuieşte „Casa Mângâierii”, adică în Biserică, căci Biserica este Casa Mângâietorului. Căci acea adresare către slăbănog a Mântuitorului „fiule” (Marcu 2,5) se adresează și nouă tuturor, căci fii al lui Dumnezeu devenim prin lucrarea poruncilorşi ni se vor ierta păcatele. Dar înaintea lui Iisus putem ajunge numai de vom sparge „acoperişul”, adică mintea care este mai presus de toate cele ce sunt întru noi – căci ea este plină de lucrurile cele pământeşti. Și după ce vom lepăda toată grija cea lumească, abia atunci ne vom pogorî – adică ne vom smeri, ne vom vindeca şi vom „ridica patul” – adică trupul – spre lucrarea poruncilor; că nu se cuvine numai a ne ridica din păcat şi a înţelege că am păcătuit, ci e necesar să ne ridicăm şi „patul”, adică trupul, să-1 „ridicăm” spre lucrarea faptei celei bune.

Tot în această duminică prăznuim pe unii dintre cei mai mari, mai cunoscuți și mai venerați dintre sfinți și anume pe Sf. Apostoli Petru și Pavel. E o sărbătoare cu profunde rezonanțe spirituale în sufletele creștinilor care cinstesc pe cei doi mari corifei ai Apostolilor, care și-au închinat întreaga viață propovăduirii „cu timp și fără timp” a Evangheliei lui Hristos, ba mai mult au pecetluit această lucrare cu sângele lor vărsat martiric pentru Hristos și pentru Biserica Sa.

Din Sf. Evanghelii, cunoaștem că Sf. Apostol Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona și frate mai mare al lui Andrei cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei, și se numea Simon, până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru. Luând cunoștință de ideea mesianică, Sf. Petru a devenit un adept zelos al acesteia și este primul care l-a numit pe Iisus „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu” (Matei 16, 17-19). Biserica creștină este întemeiată pe piatra credinței în dumnezeirea Mântuitorului Hristos, mărturisită de Sf. Ap. Petru: „Şi Eu îţi spun ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18).

După Pogorârea Sf. Duh la Rusalii, Sf. Petru este cel dintâi care vestește poporului evreu pe Iisus Hristos cel răstignit și înviat, îndemnându-i pe toți la pocăință și întoarcere la credință (Fapte 3,19). Din Ierusalim, după întemeierea Bisericii Creștine în ziua Cincizecimii Sf. Petru a mers să vestească Evanghelia Împărăției în Antiohia, Pont, Galitia, Capadocia, Bitinia și la Roma, unde a suferit și moarte de martir la 29 iunie în anul 67. Potrivit unei vechi tradiții, Sf. Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos, dorind să arate deosebirea dintre chinurile sale și cele ale dumnezeiescului său Învățător. De asemenea, Sf. Petru a fost unul dintre cei trei apostoli pe care Mântuitorul Hristos i-a făcut martori ai slavei Sale dumnezeiești pe muntele Taborului. De la Sf. Apostol Petru ne-au rămas scrise în Canonul Noului Testament două epistole sobornicești, mult folositoare vieții creștine.

Sf. Apostol Pavel, supranumit „apostolul neamurilor”, pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogați în Tarsul Ciliciei, primind o educație strălucită în școala rabinului Gamaliel. La început, Saul, căci așa fusese numit la naștere, a fost un adept înfocat al legii mozaice și un dușman de moarte al creștinilor. Este foarte cunoscută întâmplarea petrecută pe drumul Damascului, când, plecat să-i persecute pe creștini, Saul se întâlnește cu Iisus cel înviat și se convertește la creștinism devenind cum spune Fericitul Augustin „din lup miel, din persecutor înfocat un vestitor neobosit al Evangheliei, învățător și apostol al popoarelor”. Sf. Apostol Pavel a propovăduit pe Hristos tuturor străbătând în trei călătorii misionare toată Asia, Spania, Britania și Italia, înființând comunități creștine, hirotonind episcopi, preoți și diaconi. De la el ne-au rămas 14 epistole scrise cu diferite ocazii și în timpuri diferite, din care emană grija neobosită a apostolului pentru propovăduirea și păstrarea nealterată a învățăturii creștine.

Ajungând la Roma a doua oară, Sf. Pavel a fost închis și condamnat la moarte de către crudul împărat Nero, tăindu-i-se capul și câștigând în aceeași zi de 29 iunie a anului 67, împreună cu Sf. Petru cununa cea neveștejită a muceniciei. Pe locul unde a fost răstignit în Roma Sf. Petru, în circul neronian acum se ridică „basilica Sf. Petru”, iar în locul martiriului Sf. Pavel de pe via Ostia, creștinii au ridicat o biserică închinată lui și anume biserica „San Paulo fuori la mura”, adică biserica din afara zidurilor cetății.

Ogorul Bisericii stropit de sângele lui Hristos și al martirilor între care și al Sf. Ap. Petru și Pavel a rodit și va rodi până la sfârșitul veacurilor credință, nădejde și iubire. Cinstindu-i pe Sf. Ap. Petru și Pavel îl preamărim pe Dumnezeu, izvorul sfințeniei „cel minunat întru Sfinții Săi”. Amin.