În numele Înălțării Domnului, trebuie să ne recunoaştem măsura cerească şi să-i căutam pe cei ce au această măsură

„S-a înălțat Domnul în slavă la ceruri. Cum S-a înălțat Acela care, Dumnezeu fiind, este pretutindeni şi pe toate le plineşte?! Şi-a înălțat natura omenească. Este omul din El, cel pe care l-a înălțat la ceruri. Domnul S-a înălțat şi S-a aşezat de-a dreapta Tatălui şi a lui Dumnezeu. Cum S-a aşezat de-a dreapta lui Dumnezeu Cel care petrece de-a pururi nedespărțit împreună cu El, într-o singură cârmuire şi sade pe acelaşi pristol? Este firea omenească cea pe care a aşezat-o de-a dreapta lui Dumnezeu, este omul din El, cel pe care    l-a adus la împreună-împărățirea cu Dumnezeu, la stăpânirea proniatoare peste toate cele văzute şi nevăzute.

Aşa s-a împlinit binevoirea lui Dumnezeu întru noi. Fiul lui Dumnezeu, coborât pe pământ, l-a urcat pe om pe umerii Săi, ca pe o oaie pierdută, şi l-a adus Tatălui Său. Să slăvim bunătatea şi înțelepciunea iubitorului de oameni Dumnezeu. Nu ne-a părăsit şi nu ne-a lăsat pradă nenorocirii noastre, ci a ruşinat viclenia vrăjmaşului şi, îndumnezeind în El ființa noastră, ne-a dăruit în chip mântuitor lucrul prin care fuseserăm la început amăgiți spre nenorocirea noastră. Aşadar, să ne scuturăm acum, fraților, de şubrezenia gândurilor noastre şi, suindu-ne cu mintea la cer, să stăm în fața pristolului lui Dumnezeu, la picioarele firii omeneşti slăvite în Domnul, şi să o contemplăm spre învățătura noastră.

Vedeți cum este mărită firea omenească în Domnul: este îndumnezeită, este făcută împreună-domnitoare cu Dumnezeu, este mai presus de orice început, de orice stăpânire şi de orice putere. Să ne străduim şi noi să nu înjosim în noi această fire prin fapte păcătoase, prin gânduri şi atitudini necuvioase, prin patimi ruşinoase trupeşti şi sufleteşti. Cum este Cel ceresc, aşa se cuvine să fim şi noi, având chemare să fim cereşti. Cum este Capul — Domnul —, la fel se cuvine să fie şi mădularele — toți credincioşii; cum este Întâiul-Născut, la fel trebuie să fie şi toți cei pe care Acesta nu S-a ruşinat să-i numească frați. Domnul este Întemeietorul seminției celei noi. Genealogia Sa se zideşte în duh, din toate semințiile pământului.

Printre ei ne numărăm şi noi şi împreună cu ei trebuie să alcătuim seminția aleasă, preoția împărătească, neamul sfânt, oamenii înnoirii, ca să vestim bunătățile Lui, ale Celui ce ne-a chemat dintru întuneric la minunata Sa lumină (I Petr. 2, 9). Aşadar să ne străduim şi noi să fim desăvârşiți, aşa cum Tatăl nostru Ceresc desăvârşit este. Domnul S-a rugat pentru noi ca, aşa cum El este una cu Tatăl, la fel şi noi să fim una cu El. Prin credință şi prin har suntem aduşi la această unire. Ce fel de râvnitori ai vieții întru credință trebuie să fim, ca să ne arătăm stând la rangul ce ni se cuvine?! Însă, pentru aceasta fiind aleşi o, iubiților!, să ne curățim şi să petrecem mereu în curățenie neatinşi de nici o murdărie a trupului sau a duhului.

Să ne întipărim în inimă acest gând, ca să nu păcătuim. Dar, şi dacă va păcătui cineva, avem Mijlocitor către Tatăl pe Iisus Hristos cel drept (I In 2,1). La început, am păcătuit şi am căzut de la Dumnezeu. Unindu-ne cu Iisus Hristos, ne unim iarăşi cu Dumnezeu. Dar dacă şi acum greşim, iarăşi cădem de la Dumnezeu şi de la Mântuitorul Iisus şi, odată cu aceasta, pierdem toate darurile pe care le-am primit prin El. Ce să facă acum deci cei ce cad iarăşi în păcate? Ai căzut? Ridică-te! Ai păcătuit? Pocăieşte-te! Dar, în nici un chip nu deznădăjdui sau, deznădăjduind, nu te lăsa cu totul pradă căderii. Avem Mijlocitor către Tatăl pe Iisus Hristos cel drept. Vezi că El stă de-a dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru noi. Ca Primul Preot, El intră cu sângele Său în Sfânta Sfintelor, în cerul cerurilor, ca să Se arate pentru noi feței lui Dumnezeu, fiind pururi viu, ca să mai mijlocească pentru noi. Mijlocirea Domnului va fi auzită şi împlinită.

Trebuie doar să o atragem spre noi, prin sinceră pocăință şi prin hotărârea neclintită şi neşovăielnică de a lăsa păcatele, cu care vrăjmaşul reuşeşte să păcălească sufletele, prin promisiunile lui mincinoase despre nevinovăția şi nepedepsirea păcatelor. Veniți dar să cădem şi să plângem în fața Domnului, Cel ce ne-a zidit, Cel ce ne-a izbăvit şi ne izbăveşte. Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă scrie Apostolul Pavel —, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morți prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos […] şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus (Ef. 2,4-6). Iată deci unde ne este locul! Prin urmare, nu trebuie să viețuim pe pământ, ca şi cum aici ar fi locul nostru pentru totdeauna, ci să trăim cum se trăieşte într-o țară străină. Străinii trăiesc cu trupul în țară străină, dar cu mintea şi cu inima în patria lor.

La fel ne porunceşte şi nouă Apostolul:  Aşadar, dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde Se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cugetați cele de sus, nu cele de pe pământ; căci voi ați murit şi viața voastră este ascunsă în Dumnezeu (Col 3; 1-3). În Iisus Hristos suntem deja în cer, ne rămâne să ne mutăm acolo cu mintea şi cu inima, ca să ne fie şi inima acolo unde ne este comoara. Într-acolo trebuie să le îndreptăm pe toate: şi gândurile, şi cuvintele, şi faptele. Într-acolo trebuie să ne ațintim toate grijile şi toată petrecerea noastră pământească trebuie astfel să o chivernisim, încât să ne fie o pregătire pentru veşnica, fericita petrecere în cer, cu Iisus Hristos, Domnul nostru. Trăind pe pământ, nu se poate să nu le facem pe cele pământeşti şi ale traiului zilnic. Dar toate acestea pot fi astfel conduse, încât să devină o cale care să ne aducă acolo unde Se află Hristos, de-a dreapta lui Dumnezeu.

Ai o bogăție, trimite-o acolo, prin săraci. Ai stăpânire, dobândeşte domnia de acolo prin înmulțirea faptelor bune. Ai un dar, nu îngropa talanții în pământ, ci dă-le voie să crească, pentru ca, fiind vrednic în cele mici, peste multe să fii aşezat. Ai energie,  munceşte, ca să guşti acolo din roadele tale. Chiar de ai sărăcie, supărări şi dureri, şi pe acestea, cu răbdare necârtitoare, cu nerăutate şi cu mulțumire, transformă-le în mijloace de agonisire a bucuriei nepieritoare. Umblați cu înțelepciune față de cei ce sunt din afară (de Biserică) — ne porunceşte Apostolul (Col. 4, 5). Deci luați seama cu grijă cum umblați, nu ca nişte neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înțelegeți care este voia Domnului (Ef. 5, 15-17). Adunând laolaltă aceste puține gânduri, vom primi această învățătură de la Înălțarea Domnului.

Cunoscând că cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul nostru Iisus Hristos (Fil. 3, 20) — la fel cum şi îngerul le-a spus Apostolilor, pe când aceştia priveau în urma Domnului Care Se înălța —, să purcedem şi noi cu osârdie la cinstirea înaltei noastre chemări întru Iisus Hristos: câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să ne fie gândul (Fil. 4-8), împiedicându-ne şi sculându-ne, dar fără să slăbim niciodată râvna, pe cele vechi uitându-le şi spre cele dinainte, năzuind. Aşa să petreceți. Şi dacă veți petrece aşa, veți atinge neîndoielnic ceea ce dorim cu toții, prin harul Domnului Cel înălțat la ceruri şi şezând de-a dreapta lui Dumnezeu şi a Tatălui. Amin”.

Bibliografie: Sfântul Teofan Zavorâtul, – „Viața lăuntrică”, Editura Sophia, Bucureşti, 2011.