Depărtarea de Dumnezeu este iad

Nu-mi aduc aminte să fi trecut vreo zi fără mângâiere dumnezeiască. Uneori, atunci când oamenii sunt în concedii, mă simt rău, și astfel pot să înțeleg cât de rău pot trăi cei mai mulți oameni nemângâiați, pentru că sunt departe de Dumnezeu.

Cu cât se depărtează cineva de Dumnezeu, cu atât lucrurile se complică mai mult. Se poate ca cineva să nu aibă nimic, dar dacă Îl are pe Dumnezeu, nu mai dorește nimc. Acesta este adevărul! Iar dacă le are pe toate și nu Îl are pe Dumnezeu, este chinuit înlăuntrul său. De aceea, fiecare pe cât poate să se apropie de Dumnezeu. Numai lângă Dumnezeu află omul bucuria cea adevărată și veșnică. Otravă gustăm atunci când trăim departe de dulcele Iisus. Când omul, din om vechi devine om nou, fiu de împărat, se hrănește cu desfătarea dumnezeiască, cu dulceața cerească și simte veselia paradisiacă, simte încă de aici o parte din bucuria Raiului. De la bucuria cea mică, paradisiacă, înaintează zilnic către cea mai mare și se întreabă dacă există ceva mai înalt în Rai decât cea pe care o trăiește aici.

Starea în care trăiește este astfel încât nu poate face nici o lucrare. Genunchii i se topesc ca lumânările de acea dumnezeiască fierbânțeală și dulceață, inima lui saltă și e gata să spargă pieptul ca să plece, pentru că pământul și lucrurile pământești i se par lucruri zadarnice. La început omul avea comuniune cu Dumnezeu, însă după aceea, când s-a depărtat de Harul lui Dumnezeu, era ca unul care, după ce trăise în palat, s-a aflat pentru totdeauna afară din el, îl vedea numai de departe și plângea. Precum copilul suferă când se depărtează de mama lui, tot astfel și omul suferă și se chinuiește când se depărtează de Dumnezeu. Depărtarea omului de Dumnezeu este iad. Diavolul a izbutit să îndepărteze atât de mult pe oameni de Dumnezeu, încât au ajuns la punctul să se închine la statui și să-și jertfească pe copii lor acestora. Înfricoșător!

Și unde găsesc diavolii atâția zei? Zeul Hamos! (Zeul moabitenilor, care au fost urmașii lui Moab, cel mai mare dintre fii lui Lot; vezi III Împ. 11, 5; în greacă există un cuvânt asemănător care înseamnă zăpăceală.) …Fie și numai numele să-l audă cineva, îi este de ajuns. Însă cel mai chinuit este diavolul, pentru că este cel mai depărtat de Dumnezeu, de dragoste. Iar acolo unde pleacă dragostea, rămâne iadul. Potrivnica dragostei care este? Răutatea, răutatea care este una cu chinuirea.Cel care este depărtat de Dumnezeu primește înrăurirea diavolească. În timp ce acela care este aproape de Dumnezeu primește Harul dumnezeiesc. Cine are Harul lui Dumnezeu, i se va mai adăuga. Iar ce ce are puțin și-l disprețuiește, i se va lua și acesta (Luca 19, 26).

Harul lui Dumnezeu lipsește de la oamenii contemporani, pentru că prin păcat alungă și puținul pe care îl au. Iar când pleacă Harul dumnezeiesc, atunci toți diavolii se năpustesc înlăuntrul omului. Potrivit cu îndepărtarea lor de Dumnezeu oamenii simt mâhnire și în această viață, iar în cealaltă vor trăi mâhnirea cea veșnică. Pentru că încă din viața aceasta gustă cineva, într-o oarecare măsură, potrivit cu cât trăiește el după voia lui Dumnezeu, o parte din bucuria Raiului. Fie că vom trăi o parte a bucuriei Raiului încă de aici și vom merge și noi în Rai, fie vom trăi o parte a iadului și – Doamne ferește! – vom merge în iad. Raiul este același lucru cu bunătatea, iar iadul este totuna cu răutatea.
Face cineva o facere de bine, simte bucurie. Face cineva o strâmbătate, suferă. Cu cât face mai mult bine, cu atât se bucură mai mult. Iar cu cât face mai mult rău, cu atât mai multă suferință aduce sufletului său. Hoțul simte bucurie? Nu simte nicidecum bucurie. În timp ce omul care face binele, simte bucurie. Dacă află cineva ceva pe drum și-l ia, spunându-și că este al lui, nu va avea odihnă. Nu știe cui aparține, nici n-a nedreptățit pe cineva, nici nu-l fură și totuși nu află odihnă. Cu atât mai mult pătimește aceasta atunci când îl fură. Chiar și atunci când cineva primește, nu simte bucuria ce-o simte atunci când dă. Cum să simtă bucurie câtă vreme fură sau nedreptățește? De aceea, vezi ce fețe au și cum se schimonosesc oamenii care fac nedreptate?

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cuvinte duhovnicești – I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan – Ed. Evanghelismos București – 2003 pp. 42-45.