Părintele Ilarion Argatu: Cuvintele iertării sunt generoase şi scumpe, însă, faptele iertării sunt pretenţioase

Cuvintele iertării sunt generoase şi scumpe, însă, faptele iertării sunt pretenţioase. Şi unele şi altele se cântăresc şi vor trage la cântar în favoarea omului, cu măsura cu care le lucrează.

Raportul dintre ele trebuie să fie unul de egalitate. Dacă una e mai mare şi alta mai mică îl vor plasa pe om, prima la fariseism şi a doua la formalism. Va fi fariseu rostind cuvântul „iertare”, dacă nu-l va transpune în faptă, şi va fi formalist dacă fapta iertarii nu o va însoţi uitarea, ce dă loc iertării. A ierta şi a ţine minte răul, sunt două fapte antagonice care se exclud una pe cealaltă. Te iert dar nu te uit ce mi-ai făcut! Este expresia modului nostru obişnuit de a ierta. Un mod defectuos şi înşelător. Iertarea pe care o dăm sau o cerem cuiva, trebuie să nimicească amintirea răului şi să ajute la eliberarea inimii.

Dacă nu ajungem la acest stadiu al modului nostru de a ierta, nu se săvârşeşte actul iertarii în profunzime. Apoi, a cere iertare fără calea îndreptării, de asemenea, nu se săvârşeşte actul iertării. Nu vei primi iertarea adevărată, dacă nu vei îndrepta răul făcut, dacă nu vei întoarce dreptatea în locul nedreptăţii săvârşite şi dacă nu vei repara ceea ce ai stricat. Cum a zis vameşul Zaheu în faţa Mântuitorului?: „Doamne, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” , la care Mântuitorul răspunde: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” . Adică a săvârşit actul de Dreptate. Nu era destul să întoarcă ce a nedreptăţit, ci mai mult decât nedreptăţise.

Nu era destul să îndrepte nedreptatea, trebuia însoţită şi de milostenia: „Iată jumătate din averea mea o dau săracilor” . Acest fel de îndreptare, i-a adus lui Zaheu iertare la toată casa lui. Ceea ce înseamnă că îndreptarea şi căinţa adevărată aduce sporul iertării la toată casa şi că pot fi iertăţi toţi ai tăi, prin tine. De aceea am spus mai înainte că „faptele iertării sunt pretenţioase”. Aşa şi noi, cei care cerem iertare, va trebui să reparăm răul făcut, chiar dacă cel căruia i-am cerut iertare va zice cu gura sa „te iert şi-L rog pe Dumnezeu, să te ierte”, dacă n-ai îndreptat răul cu măsura vameşului Zaheu, nu vei primi iertare şi de la Dumnezeu, vei rămâne dator să îndrepţi răul făcut.

A ierta este o datorie creştinească, în virtutea acestei datorii, fiecare o rosteşte cu buzele, dar în inima sa nu va şti niciodată ce va zice, cu siguranţă că, vei avea un colţişor întunecat în inima şi în amintirea aproapelui, pentru că nu ai îndreptat răul pe care i l-ai făcut. El te iartă, dar aşteaptă ca dreptatea pe care ai stricat-o, s-o înfăptuiască Dumnezeu. Mai bine s-o înfăptuieşti tu. Nu-ţi linişti conştiinţa până ce nu îndrepţi răul şi împlineşti dreptatea. Adevărata iertare o vei primi, în condiţiile în care a primit-o şi vameşul Zaheu. Fă ca el şi vei fi mântuit.

Sursa: argatuioan.wordpress.com