„Comoara de sub semnul Sfintei Cruci”

Așa de binecredincioși erau creștinii în vremurile străvechi, încât chiar și împărații, cu toate ocupațiile și răspunderile lor grele, respectau cu șfințenie cele Sfinte, în special Dumnezeiescul semn al Sfintei și de viață purtătoarei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care pururea s-au făcut mulțimi de minuni și prin care toate se sfințesc.

Spre edificarea multor suflete dornice de luminare, dăm aici una din multele exemple grăitoare ale virtuoșilor credincioși împărați creștini. Împăratul bizantin Tiberiu al II-lea al Romei Noi (578-582 d. Hs) atât de mult făcea milostenii și împărțea bunătățile și avuțiile sale la săraci, încât împărăteasa era îngrijorată că se vor deșerta vistieriile lor și vor rămâne cu totul săraci și scăpătați. Astfel îngrijorată, ea de multe ori îl probozea că este prea darnic. Împăratul văzând îngrijorarea soției sale, i-a răspuns: „Nu te tulbura împărăteasa mea, că Dumnezeu ne va trimite o altă comoară în locul celei din vistieria noastră, pe care o dăm săracilor. Nu știi domnia ta, că cine pe săraci ajută pe Dumnezeu împrumută?” Credința împăratului s-a împlinit așa precum a zis cu încredere Dumnezeu. Într-o zi plimbându-se împăratul Tiberiu prin curtea palatului său, s-a întâmplat să vadă o piatră care avea săpat într-însa Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci.

El se oprește imediat în loc, privește la acest Dumnezeiesc semn și socotind că e păcat să calce cu picioarele pe el, știind ce însemnătate mare și ce puteri și învățături Dumnezeiești, folositoare de suflet curg dintr-însul, a poruncit să scoată de acolo acea piatră. Săpând oamenii în jurul ei și scoțând-o, au aflat dedesubtul ei o altă lespede mare ca o stâncă, deasupra căreia de asemenea era făcut Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci. Oamenii obosiți și unii din boierii împăratului erau de părere să se toarne pământ în groapă peste acea lespede cu semnul Sfintei Cruci făcut într-însa, zicând că dacă se pune deasupra pământ, nu se mai vede acel Dumnezeiesc semn, de cei care trec pe acolo și deci n-ar fi nici un păcat. Împăratul opunându-se cu tărie le-a zis: „Cum aș putea să trec eu pe aici când știu că jos sub pământul pe care îl calc în picioare, este pus Dumnezeiescul semn al Sfintei și de viață purtătoarei Cruci? Oare nu vom păcătui noi necinstind astfel Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci, care știm că e dedesubtul pământului pe care călcăm cu picioarele? Socotiți bine boierilor și oamenilor, oare păcatele celor care prin neștiință vor călca pe desupra acestui Dumnezeiesc semn nu va apăsa asupra sufletelor noastre, în toate zilele vieții noastre pământești și în ziua înfricoșatei Judecăți universale?

Ia să ne socotim bine cu toții. Ce vom răspunde atunci înaintea înfricoșatului și Dreptului Judecător, când ne va cere socoteală: de ce am nesocotit, de ce am călcat cu picioarele desupra semnului Său Dumnezeiesc? Pentru ce am profanat Dumnezeiescul semn al Sfintei și de viață purtătoarei Cruci a Lui? Arătările Dumnezeiești ne spun prin cărțile bisericești, că îngerii cu frică înconjoară Crucea Domnului! Ei bine, noi oamenii suntem mai curați, mai sfinți, mai înalți, mai luminați, mai Dumnezeiești decât Sfinții Îngeri? Așa-i că răspundem cu toții că nu suntem nici Îngeri, nici ca Îngerii, ci suntem niște oameni păcătoși, adeseori legați de pământ și de deșertăciunile lumii acesteia? Apoi dacă acesta-i adevărul, pentru ce să cutezăm a face noi ceea ce nu îndrăznesc a face nici Îngerii lui Dumnezeu? Ce am putea noi răspunde, dacă am lăsa semnul Crucii dedesubt, astupat cu pământ, îngrămădind păcate peste păcate asupra noastră, prin călcarea cu neștiință ori cu știință asupra lui? Puneți mâinile cu hărnicie și scoateți lespedea de piatră cu semnul Sfintei Cruci pe ea, oricât de mare și grea ar fi ea și o rezemați pe loc de cinste, ca nu cumva prin indiferență, nebăgare de seamă, lenevire, nepăsare și necinstirea celor Sfinte, să atragem mânia Dumnezeiască asupra noastră, a urmașilor noștri și a neamului nostru!” La porunca împăratului dreptcredincios, oamenii au lucrat cu bărbăție și au scos și a doua lespede uriașă de piatră, pe care au pus-o la loc de cinste după poruncă, precum se cuvenea (1 Mac. 4.46). Privind ei cu atenție dedesubtul pietrei luate, au văzut o a treia lespede mare, de piatră, având ca și celelalte două, Dumnezeiescul semn al Sfintei și de viață purtătoarei Cruci pe dânsa. Împăratul a dat poruncă să o scoată și pe aceea și să o așeze la loc de cinste, ca și pe celelalte două lespezi mari. După o muncă încordată lespedea a fost scoasă și pusă la loc de cinste.

Credincioșia împăratului, mila și respectarea Dumnezeiescului semn al Sfintei și de viață purtătoarei Cruci a Domnului, a fost răsplătită de Dumnezeu. Dedesubtul lespedei a treia, s-a aflat o comoară mare, bogată și de foarte mare preț: aur, argint și mulțime de mărgăritare și pietre scumpe. Așa răsplătește Dumnezeu pe credincioșii Săi care respectă cu sfințenie cele Sfinte; iar pe cei ce le nesocotesc și profanează cu îndrăzneală și obrăznicie, îi pedepsește cumplit, cum a pedepsit pe sodomeni și gomoreni (Fac. 19, 1-29), pe filisteni și pe vetsamiteni (1Imp. 5; 6), pe Ozia (2Imp. 6, 6-11; 2 Paral.13, 9-14), pe Baltazar împăratul Babilonului (Dan. 5) și pe mulți alții. Aceasta s-a văzut și se vede și în creștinismul nostru. În vremurile vechi, creștinii se foloseau cu cel mai mare respect și sfințenie de Dumnezeiescul semn al Sfintei și de viață purtătoarei Cruci; iar călugării o purtau cu mare cinste pe acoperământul capului la frunte.

Prin acest Dumnezeiesc semn ei biruiau pe diavoli. Ei deveneau și rămâneau biruitori – prin folosirea cu înțelepciune a semnului Sfintei Cruci – asupra: trupului, lumii și a diavolului. Majoritatea creștinilor de azi sunt departe de aceia, pe cât e de departe pământul de cer, pentru că nesocotesc acest semn Dumnezeiesc. Aceia erau biruitori asupra diavolului prin puterea Crucii pe care o cinsteau și o foloseau cu cea mai mare sfințenie. Aceștia sunt biruiți de patimile trupului, de deșertăciunile lumii și de poftele diavolului, de păcate grele, de Satana; pentru că nesocotesc, necinstesc  și profanează acest semn Dumnezeiesc, unii (sectarii) prin hule, alții (suduitorii) prin înjurături, și mulți și multe prin facerea lui pe așternuturi pe care le pun pe paturi, canapele, pe scaune și jos, șed pe el cu obrăznicie și-l calcă cu picioarele cu îndrăzneală satanicească. Creștinii care nesocotesc astfel Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci, prin facerea și așternerea pe jos, pentru a sta și călca cu picioarele pe deasupra lui, cad sub grea afurisanie de nu se părăsesc.

Precum o creangă ce se taie din pom nu mai poate face roade, nici a-și menține frunza verde, tot așa și creștinii profanatori ai Sfintei Cruci, prin nelegiuirea aceasta se taie de la Sfânta Biserică, care-i Trupul mistic al Domnului nostru Iisus Hristos și astfel, în loc de a fi virtuoși, devin vicioși, în loc de vorbe putrede, scârboase care dărâmă sufletele. Creștinii buni au aflat și află sub chipul Sfintei Cruci, comori nepieritoare, aducătoare de fericire vremelnică și veșnică; iar necredincioșii profanatori au căzut și cad în tulburări, primejdii, nefericiri și pierzare vremelnică și veșnică.

Creștinii care au purtat și poartă semnul Sfintei cruci pe frunțile lor, în ființa și activitatea lor, în cinste și sfințenie au devenit și devin biruitori asupra diavolului cu Harul Celui ce s-a crucificat pe ea și a îndumnezeit-o prin stropirea cu Dumnezeiescul Său Sânge. Creștinii care au nesocotit și nesocotesc chipul Sfintei Cruci, fâcându-l pe așternuturi și punându-l pe jos pentru șederea și călcarea cu picioarele pe el, au fost și sunt niște biruiți de diavol, niște robi și năimiți slujitori ai diavolului. Cine are urechi de auzit să audă!

Bibliografie: Protos. Nicodim Măndiță – „Sfânta Cruce, arma creștinilor”, pp. 131-135.