Auzul monahal

Un călugăr a fost nevoit a merge într-o bună zi într-un oraş mare, însoţit fiind de o rudenie a sa. În mijlocul vacarmului citadin monahul a pretins că a auzit un greiere, deşi tovarăşul său de drum nu l-a crezut. Trecând strada şi căutând atent sub un copac, călugărul a găsit greierele, spre stupefacţia rudei sale.

– Trebuie că ai un auz supraomenesc! – Nu. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde însă de ce asculţi cu ele. – Nu se poate! Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot! – Depinde de ceea ce este important pentru tine. Să facem o demonstraţie.

Apoi monahul a scos cateva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Pe dată, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, toţi oamenii dimprejurul lor şi-au întors capetele speriaţi că banii căzuţi erau ai lor.

– Înţelegi acum? Totul depinde de ceea ce este important pentru oameni… Dacă privim şi ascultăm zilnic ştirile morbide şi gâlcevitoare ale televiziunilor, urechile noastre se vor fixa doar pe ceea ce este urât şi rău. În felul acesta se induce frica şi astfel devenim temători şi neputincioşi! După care spunem: „E greu, oamenii sunt răi, trăim într’o lume nesigură şi urâtă, în care nu mai poţi avea încredere în nimeni şi nimic…”.

Iar între timp greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg…iar noi nu le auzim.

Sursa: marturieathonita.ro