„Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post!” (Mc.9, 29)

Duminica a IV – a din Postul Mare este numită și Duminica Sfântului Ioan Scărarul, deoarece în această duminică se face în mod deosebit pomenirea lui.

Sfânta Evanghelie de astăzi, ne istoriseşte despre vindecarea unui tânăr, demonizat care cădea deseori la pământ, zbătându-se şi făcând spume la gură, căci diavolul care sălăşluise în el de multe ori încercase să-l omoare.

Mişcat de suferinţa acestuia şi la rugăciunea tatălui său, Mântuitorul îl izbăveşte din ghearele necuratului diavol, care este crud (cf. I Pt. 5, 8) şi „ucigător de oameni” (In. 8, 44). La întrebarea ucenicilor Săi de ce ei n-au putut să izgonească duhul cel rău, Domnul le răspunde: „Acest neam de demoni prin nimic nu poate ieşi decât numai prin rugăciune şi prin post” (Mc. 9, 29). Demonizarea este o realitate înfricoşătoare a vieţii omeneşti, dar avându-L pe Hristos, Biruitorul iadului, putem nimici puterea demonilor.

Rugăciunea uneşte gândul nostru, sufletul nostru, inima noastră cu sursa vieţii şi oferă o putere extrem de mare, care este în stare să obţină biruinţă asupra puterii diavolului. Iar postul, înfrânând şi educând firea noastră fizică, o face impasibilă la acţiunea energiilor diavoleşti. Şi noi nu ne dăm în mâinile diavolului – noi ne împotrivim ispitelor, tentaţiilor şi rămânem în acest câmp Dumnezeiesc al vieţii. Doar rugăciunea şi postul – fără alte mijloace în plus, atunci noi duhovniceşte, intelectual, fizic devenim mai sănătoşi decât cei care trăiesc în câmpul atracţiei diavoleşti şi îl biruim pe diavol. Când Mântuitorul le-a atras atenţia ucenicilor că acest soi de demoni necesită post şi rugăciune? S-a referit la rugăciunea pe care ne străduim fiecare dintre noi, dimineaţa şi seara, s-o aducem înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul a vrut să sublinieze o dimensiunea mult mai largă a rugăciunii.

Ucenicii care n-au putut vindeca pe copilul cuprins de acel duh rău, L-au întrebat pe Învățătorul, după ce Acesta a scos duhul și a vindecat copilul: „Pentru ce noi n-am putut să-l scoatem?” Iisus le-a răspuns: „Pentru necredința voastră. Căci adevărul vă grăiesc: de ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice muntelui acestuia: mută-te de aicea acolo, și s-ar muta; și nimic nu v-ar fi cu neputință” (Matei 17,19-20). Apostolii aveau credință, dar nu aveau acea credință pe care o avea Iisus. Erau asemenea tatălui din evanghelia de astăzi care a zis: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”.  Acel „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!” (Mc. 9, 24), este considerat a fi cel mai adecvat strigăt al firii umane în cererea de împreună-lucrare cu harul lui Dumnezeu.

Mântuitorul ne arătă că pentru a putea săvârși o minune atât de mare, avem nevoie de rugăciunea neîncetată, fierbinte, și de post înaintea lui Dumnezeu, postul sufletului și al trupului. Astfel, se descoperă taina Sfintei Evanghelii: orice putere necurată o putem îndepărta și alunga din noi numai cu rugăciune și cu post! În aceasta constă puterea noastră. Toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întărește (Filipeni 4, 13), vestește Sfântul Apostol Pavel. Și în Evanghelia de astăzi ne spune aceasta Însuși Mântuitorul: Toate sunt cu putință celui ce crede (Marcu 9, 23).

Duminica a IV-a din Postul Păresimilor este unită cu pomenirea Sfântului Ioan Scărarul. De ce în această duminică, Biserica ne pune înainte figura acestui mare ascet? Pentru ca să ne aducă aminte că el a trăit în post şi rugăciune, că şi-a închinat viaţa lui Dumnezeu, că întreaga lui viaţă, n-a făcut altceva decât să-şi lucreze sufletul în aşa fel, încât să-l apropie cât mai mult de Dumnezeu.

A trăit până la mijlocul secolului al Vl-lea, trecând la cele veşnice la începutul secolului al VII-lea. S-a născut, probabil, în Palestina şi a trăit în preajma Muntelui Sinai, unde spre sfârşitul vieţii a şi fost egumenul mănăstirii, de aceea se mai numeşte uneori şi Sfântul Ioan Sinaitul. (…) Scărarul i se zice după numele unei cărţi scrise de el şi care se numeşte Scara. (…) Scara este o carte în treizeci de capitole, care nu sunt altceva decât cele treizeci de trepte ale vieţii creştine, trepte ale devenirii întru desăvârşire.

Sfântul Ioan Scărarul a fost un dascăl al rugăciunii, al nevoinței și al pocăinței. În cartea sa – Scara virtuților, ne arată cum trebuie să ne eliberăm de patimi și să dobândim virtuțile. Sfântul Ioan Scărarul este numit în cântările acestei duminici el însuși„scară a virtuților.

Fie ca Marele Ioan Scărarul, să ne fie povățuitor duhovnicesc în Postul Păresimilor, iar fiecare dintre noi să ne construim scara Raiului pe parcursul acestui post și să ajungem la Sfânta Înviere a Mântuitorului nostru Iisus Hristos Amin.