Puțini au venit azi la biserică! De ce oare? Prăznuim pomenirea mucenicilor, și nimeni n-a venit la noi. Oare lungimea drumului i-a făcut trândavi? Dar, mai bine spus, nu lungimea drumului, ci trândăvia lor i-a împiedicat [să vină]. După cum nimic nu-l poate împiedica pe cel cu tragere de inimă și cu voința trează, la fel orice îl poate împiedica pe cel trândav și descurajat. Mucenicii și-au vărsat sângele pentru adevăr, iar tu te sperii de un drum scurt? Aceia și-au dat viața pentru Hristos, iar tu nu vrei să ieși afară din oraș pentru Stăpânul? Stăpânul a murit pentru tine, iar tu pregeți pentru El? E pomenirea mucenicilor, și tu te trândăvești, te descurajezi? Ar trebui să fii aici, ca să-l vezi pe demon biruit, pe mucenic biruitor, pe Dumnezeu slăvit și Biserica încununată.
Dar pretextul lor e acesta:
– Sunt păcătos și nu pot veni la biserică!
– Dar tocmai pentru că ești păcătos, vino, ca să nu-ți pierzi mântuirea! Spune-mi, te rog, care om e fără păcate? De aceea există jertfa și Biserica, de aceea, rugăciunile și postul, pentru că sunt multe rănile sufletului. De aceea s-au descoperit împotriva lor și leacurile și s-a făcut leac potrivit pentru fiecare din rănile sufletului.
Ce iertare poți avea când nu vii să te rogi mucenicilor? Niciun necaz nu-i pe drumul ce duce la biserică, și totuși ai fost împiedicat să te unești cu mucenicii. Vrei să spui că te împiedică grijile vieții? Păcatul e însă și mai mare. De ce nu îi împrumuți lui Dumnezeu puțină vreme ca să primești întreaga zi?
– Sunt păcătos și nu pot!
– Tocmai pentru că ești păcătos, de aceea vino la biserică! Oare nu știi că și cei care slujesc la altar sunt cuprinși de păcate? Sunt și ei îmbrăcați în carne, împletiți cu sânge și legați cu oase! Și noi care stăm pe scaun și predicăm suntem încurcați în păcate. Dar nu deznădăjduim de bunătatea lui Dumnezeu, nici nu spunem despre El că-i lipsit de omenie. Toți suntem oameni, alcătuiți din aceleași elemente; cu toate acestea, nu încetăm să predicăm, uitându-ne la noianul iubirii de oameni a lui Dumnezeu.
Și căderea preoților în păcate se întâmplă după rânduiala lui Dumnezeu. Și ascultă cum! Dacă n-ar păcătui dascălii și preoții, dacă n-ar fi supuși patimilor lumești, ar fi neomenoși cu ceilalți oameni și neiertători. Dar Dumnezeu a făcut ca să fie robi patimilor și preoții și conducătorii, pentru ca să fie iertători cu alții, de vreme ce și ei păcătuiesc. Și așa a rânduit Dumnezeu totdeauna, nu numai acum, ci și mai de mult; a îngăduit să cadă în păcate cei cărora avea să le încredințeze conducerea Bisericii și a poporului, ca, datorită greșelilor lor, să fie buni cu alții. Dacă ei n-ar păcătui, nu i-ar ierta deloc pe păcătoși. Că așa stau lucrurile, vă voi dovedi-o cu fapte.
Domnul avea să-i încredințeze lui Petru cheile Bisericii, dar, mai bine spus, i-a încredințat chiar cheile cerurilor și avea să-i încredințeze mulțimea poporului. Petru era din fire cam neîndurător; dacă ar mai fi fost și fără de păcat, ce iertare ar mai fi primit de la el ucenicii? De aceea, dar, harul dumnezeiesc rânduiește ca să cadă într-un [anume] păcat, pentru ca, datorită păcatului său, să fie blând cu alții. Și uită-te în ce păcat îngăduie Dumnezeu să cadă! Petru cel vestit, corifeul Apostolilor, temelia cea nezdruncinată, cel dintâi în Biserică, turnul de nedoborât, Petru cel vestit, cel care I-a spus lui Hristos: „Chiar dacă ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine”, Petru, care din descoperire dumnezeiască mărturisise adevărul: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu”, ei bine, acest Petru, în noaptea în care a fost vândut Hristos, când stătea și se încălzea la foc și când s-a apropiat de el o fată și i-a zis: „Și tu erai ieri cu Omul Acesta”, Petru i-a răspuns: „Nu-L cunosc pe Omul Acesta”.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântare la Petru Apostolul și Ilie Prorocul, în col. Părinți și scriitori bisericești, serie nouă, vol. 14