Este viu Domnul Dumnezeu!
Eşti foarte bine, dragul meu copil; de aceea te-a îndrăgit Hristos. Semn că te iubeşte este dumnezeiescul har care te cercetează încă de când erai copil şi te povăţuieşte.
Ai grijă de tine, ca nu cumva prin puţinul plăcerii celei amare să amărăşti atât pe Bunul Dumnezeu. Este pizma satanei, care urăşte pe cel căruia Hristos îi deschide ochii sufletului.
Trezeşte-te deci, dragul meu copil, şi ai grijă de tine. Acela vede ceea ce tu nu vezi. Hristos, Cel Multmilostiv, încearcă sa-ţi deschidă ochii sufletului.
O, cât de bun este!
Iar cel viclean, care vede aceasta, încearcă sa-ţi închidă ochii prin plăcerea cea amară.
Nu înceta să strigi numele lui Hristos. La fiecare răsuflare a ta rosteşte dumnezeiescul nume, chiar dacă mintea îţi umblă aiurea. Nu te nelinişti.
Această permanentă grijă şi dorinţă neîncetată de a-L căuta Îl vor atrage şi va veni singur ca să te vadă şi va izvorî în inima ta un izvor de apă rece care va striga neîncetat: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ma!”. Atunci te vei bucura fără întrerupere de vocea şi dulceaţa Stăpânului Hristos.
Ai grijă numai şi teme-te, fugi de pacat; păcatul cade ca mana şi topeşte totul.
Cele despre care îmi scrii sunt semne că te cercetează Dumnezeu. Este prima cercetare a lui Dumnezeu pentru orice pacatos care se pocaieşte, care se întoarce la Dumnezeu. Îngrijeşte-te să te curăţeşti cu spovedanie curată. Nu lăsa înlauntrul tău niciun fel de necuraţie a păcatului, pentru ca să nu mai aibă vrajmaşul motiv să te biruie.
Omul, fiul meu, nu poate sa facă nimic singur; nu a avut, nu are şi nu va avea niciodată puterea sa săvârşească ceva bun fără să fie umbrit cu putere de sus de Dumnezeu. Orice gând bun, orice mişcare bună a cugetului este lucrare a harului lui Dumnezeu. Dacă ai putea lucra ceva fără trupul tău, atunci ar însemna că acela este lucrul tău, dar dacă săvârşeşti cu trupul, trupul este creat de Dumnezeu. Dăcă poți gândi ceva fără minte, este al tău gândul, dar dacă o faci cu mintea, mintea este creată de Dumnezeu.
Prin urmare, omul nu are nimic; toate încep de la Dumnezeu şi sfârşesc la Dumnezeu.
Gheron Iosif, Mărturii din viaţa monahală, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 318-319