Teologi basarabeni au reprezentat Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca la Conferința internațională studențească de la Academia Teologică din Kiev

Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Andrei, Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, 2 studenți doctoranzi ai Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, originari din R. Moldova: Cuv. Pr. Arhim. Iov (Cristea), viețuitor al mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Curchi, și teologul Serghei Crudu, asistentul personal al PS Siluan, Episcopul Orheiului și Vicarul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, au participat la Conferința teologică internațională „Student Science in a Theological School”, Ediția a X-a, care a avut loc în data de 26 martie 2019, la Academia Teologică din or. Kiev, Ucraina.

Ediția jubiliară din acest an, dedicată aniversării a 240 de ani de la nașterea vrednicului ierarh ortodox, Sfântul Filaret (Amfiteatrov, 1779-1857), Mitropolit al Kievului și Galițkului în perioada 1837-1857, a întrunit în Sala de Conferințe a Lavrei Peșterilor de la Kiev teologi reprezentanți ai Școlilor de Teologice Ortodoxă din mai multe țări, precum: Ucraina, România, Serbia, Franța, Belarus, Polonia, precum și profesori și studenți ai Academiei și Seminarului din Kiev, dar și studenți ai Seminariilor teologice din alte orașe ale Ucrainei.

Din prezidiu au făcut parte: Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina (Patriarhia Moscovei), Preafericitul Onufrie, Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine; Egumenul Lavrei Pecerska din Kiev, Mitropolitul Pavel de Vâșgorod și Cernobâl; Președintele lucrărilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Mitropolitul Antonie de Borispolsk și Brovarsk; Președintele Comitetului de Învățământ în cadrul Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Arhiepiscopul Clement de Nizinsk și Priluțk; precum și Vicarii Mitropoliei Kievului: Episcopul Victor de Barișivsk și Rectorul Academiei și Seminarului Teologic din Kiev, Episcopul Silvestru de Belgorodsk.

În cadrul ședinței în plen, Pr. Arhim. Iov (Cristea), doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a prezentat referatul întitulat: „Legăturile duhovnicești ale intelectualității ruse cu mănăstirea Optina în sec. XIX”, realizat sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie.

După încheierea ședinței în plen, lucrările conferinței s-au desfășurat în 9 secțiuni: Teologia biblică, Teologia dogmatică, Istoria Bisericii, Biserica Ortodoxă în secolul XX, Istoria Școlilor teologice, Teologia liturgică, Slujirea socială în misiunea Bisericii, Disciplinele practice bisericești și Problemele comune ale teologiei, filosofiei și culturii.

În cadrul secțiunii „Teologia biblică”, cel de-al doilea doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, teologul Serghei Crudu, a prezentat un referat întitulat: „Omul – făptura micșorată cu puțin față de Dumnezeu. Isagogie și exegeză la psalmul 8”, realizat sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, Președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Pe parcursul aflării în Lavra Peșterilor din or. Kiev, reprezentanții Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au vizitat mai multe mănăstiri din capitala Ucrainei, au participat la slujbe și s-au închinat la Sfințeniile din aceste locuri sfinte ale Ortodoxiei, au făcut cunoștință cu programele academice ale instituțiilor teologice, au participat la întâlnirile cu studenții originari din R. Moldova și Bucovina (Ucraina) care studiază în aceste instituții teologice, și au purtat discuții prietenești cu reprezentanții celorlalte Biserici Ortodoxe la aceste manifestații teologice studențești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *