„Impărtăşiţi-vă adesea cu Sfintele Taine ale Preadulcelui nostru Iisus Hristos. Pentru ca prin Harul Sfintei Împărtăşanii să vă întăriţi în lupta împotriva răului, să lucraţi toată fapta bună, să vă sfinţiţi cu împărtăşirea celor sfinte, să vă îndumnezeiţi prin gustarea celor dumnezeeşti, să vă faceţi nestricăcioşi, prin împărtăşirea cu cele nestricăcioase.” (Sf. Nicodim Aghioritul)
În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Evanghelia care cuprinde Pilda celor poftiți la cină a fost rânduită să fie citită în această perioadă de pregătire pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului. Prin ea Biserica ne cheamă să ne facem părtași așteptării tuturor strămoșilor lui Hristos. Toți cei din Vechiul Testament care au fost credincioși lui Dumnezeu trăiau cu nădejdea venirii lui Mesia, Care avea să întemeieze Împărăția cerurilor în inimile tuturor oamenilor care vor răspunde chemării la cină.
Mantuitorul Hristos – ne cheamă pe toți la Cina Sa cea mare, ne cheamă la ospățul pocăinței, la masa măntuirii, noi însă adesea ignorăm această invitație.
Sfântul Iustin Popovici ne spune: „Dumnezeu îi cheamă pe toţi, dar cum vei răspunde tu chemării, aceasta depinde de tine. Dumnezeu te cheamă la Viaţa veşnică, la Dreptatea veşnică, la Dragostea veşnică şi îţi oferă Viaţa cea veşnică. De tine depinde dacă vei răspunde chemării. Dacă vei răspunde, atunci vei deveni ales al lui Dumnezeu”.
„Suntem chemați prin această pildă să câștigăm Împărăția lui Dumnezeu. Suntem chemați spre veșnicia cu Hristos. Îndeosebi acum, în preajma Nașterii Domnului, când El vine printre noi în chip de Prunc nevinovat ca să ne aducă iarăşi bucuria speranţei, să ne îndreptăm asemenea magilor şi păstorilor spre ieslea în care s-a petrecut Minunea, să ne închinăm şi să-I închinăm darurile noastre, cât de simple și neînsemnate nu ar fi”, – a menționat PS Siluan în predica sa.
La final, Episcopul Vicar a îndemnat credincioșii prezenți să profite de zilele care au mai rămas ale postului, să-și curețe sufletele prin spovedanie și împărtășire cu Sfintele Taine..
Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost date de corul mănăstirii Curchi, dirijat de dl Dumitru Buga.