Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea Curchi

Prima săptămână a Postului Mare, numită şi “Săptămâna Duhovnicească”, este cea în care Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este citit în toate mănăstirele și bisericile, arătând prin aceasta începerea pocăinţei şi a nevoinţei specifice postului Sfintelor Paşti.

Prea Cuviosul Părinte Siluan, starețul sfintei mănăstiri Curchi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit luni seara, în cadrul Pavecerniţei Mari, Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Cunoscut fiind că această rânduială se săvârşeşte integral o singură dată pe an, în ziua de miercuri din săptămâna a V-a a Postului Mare, iar fragmentar se citeste în primele 4 zile ale săptămânii întâi a postului.

Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul (circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoşenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră şi de importanţa pe care o are pocăinţa în viaţa noastră.

Din punct de vedere al structurii, acest canon este un imn liturgic alcătuit din multe stihiri (peste 250), organizate în nouă cântări, urmate de stihul „Miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă!”. În încheiere, fiecare cântare conţine câte două tropare de mare importanţă dogmatică, una închinată Preasfintei Treimi, iar cealaltă Maicii Domnului.

Acest imn mai este cunoscut şi sub denumirea de „Canonul Mare“, nu doar pentru numărul mare de stihiri, ci şi pentru profunzimea învăţăturilor teologice. Bogăţia şi frumuseţea canonului reprezintă pentru credincioşi un îndemn la pocăinţă şi la meditaţie biblică. În special, sunt evocate numeroase personalităţi ale Vechiului Testament care I-au slujit lui Dumnezeu cu mult devotament; astfel, credincioşii sunt îndemnaţi să fie primitori ca Avraam, să fie răbdători ca Iov, să fie ostenitori ca Iacob pentru împlinirea dorinţelor pe care le au, să fie postitori asemenea lui Moise, Amin.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *