Sfinții Arhangheli cinstiți în rugăciune la Mănăstirea Curchi

În ziua prăznuirii Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, şi al celorlalte Puteri Cereşti fără de trupuri, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi, înconjurat de preoții slujitori ai așezământului monahal.

Sfântul Grigorie Dialogul zice despre Arhangheli: „Aceştia sânt cei care înmulţesc sfânta credinţă între oameni luminând înaintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credinţei celei drepte”.

Cultul sfinților îngeri a luat o mare dezvoltare mai ales din secolul al IV-lea, de când avem și mărturii scrise despre sărbători și biserici închinate lor. Dezvoltarea în timp a cinstirii lor în Biserica Ortodoxă a făcut ca fiecare zi de luni a săptămânii să le fie dedicată. În această zi, ­Biserica în slujbele sale, dar și credincioșii în rugăciunile lor îi pomenesc pe sfinții îngeri.

Sărbătoare de astăzi – este expresia evlaviei pe care credincioşii o au faţă de mesagerii lui Dumnezeu şi ocrotitorii oamenilor. Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi proorociile cele înalte ale îngerilor şi prin ei oamenilor.

Biserica ne învaţă să cinstim cetele îngereşti şi mai ales pe Mai marii Voievozi  Mihail şi ­Gavriil prin slujbe şi rugăciuni închinate lor: Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, ­Canonul de rugăciune către ­îngerul păzitor și Canonul de ­rugăciune către Puterile cerești și către toți sfinții. Să spunem şi noi astăzi cu întreaga Biserică: „Sfinţilor Arhangheli şi toate ­puterile ­cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi”.

„Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail şi Gavriil, să-i lăudăm noi toţi, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora şi din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim; unuia grăind: Bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând: Bucură-te, îngere al darului!”

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *