Seminar metodic pentru profesorii de Religie din Protopopiatul Orhei

Astăzi, 22 octombrie 2015, la Liceul Teoretic „Ion Luca Caragiale” din orașul Orhei a avut loc seminarul metodic pentru profesorii de Religie cu tematica: „Repere metodologice cu privire la predarea disciplinei opționale RELIGIA”.

La această frumoasă întrunire au participat PC Părinte Arhimandrit Siluan (Șalari), Protopop de Orhei, dna Angela Levința, Șef al cabinetului metodic, dna Rodica Solovei,  Dr. în istorie, Conf. Cercetător, Șefa catedrei Educație Socială, Artistică și Tehnologică (Institutul de Științe ale Educației), Dna Maria Chișlaru, Director al L. T. „Ion Luca Caragiale” din orașul Orhei și profesorii de Religie din Protopopiatul Orhei. Obiectivul prioritar al seminarului a fost dezvoltarea competențelor profesionale și metodice ale profesorilor de RELIGIE.

În cuvântul de salut, dna Director Maria Chișlaru, a subliniat importanța disciplinei „Religia” în instituțiile de învățământ; în calitate de istoric, amintind totodată și de faptele mărețe și credința domnitorilor și strămoșilor noștri. De asemenea dna Director și-a exprimat bucuria și mulțumirea profundă pentru activitatea rodnică a profesorilor de religie din instituția pe care o conduce, accentuând că misiunea profesorului de Religie este aceea de a-l readuce pe copil spre Dumnezeu, spre Cuvântul Său, spre credință.

La rândul său, PC Părinte Arhimandrit Siluan (Șalari) a transmis celor prezenți binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, mulțumind doamnei Director pentru găzduire, oaspeților din Chișinău pentru participare, și nu în ultimul rând, bunilor profesori de Educație Creștin Ortodoxă din Protopopiatul Orhei, care se jertfesc cu timp și fără timp, realizând o muncă de apostolat.

Participanții seminarului au lucrat în două ateliere: primul atelier a fost format din profesorii preoți, și celălalt, din profesorii laici. În cadrul seminarului prezentările au fost susținute de către următorii formatori și coordonatori: Prot. Iulian Rață/Rodica Agafian – „Orientări metodice cu privire la organizarea orelor de Religie”; Arhim. Iov (Cristea) – „Orele de religie și spațiul școlar (cabinetul de Religie)”; Conf. Dr. Rodica Solovei (IȘE) – „Proiectarea didactică constructivistă. Cadrul ERRE”, „Motivația pentru învățare în cadrul orelor de Religie”; Prot. Iulian Rață/Angela Levința – „Utilizarea TIC la orele de Religie”.

La sfârșitul activităților, cele două tabere s-au adunat împreună și au făcut evaluarea așteptărilor cu referire la activitatea metodică a catedrei profesorilor de Religie pentru anul de studii 2015-2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *