Astăzi este Sâmbăta lui Lazăr, iar pericopa evanghelică de astăzi am auzit-o încă de mici, apoi am citit-o de multe ori. Am auzit-o și astăzi. Este caracteristic acest fragment din tropar:
„Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţându-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule”.
asupra căruia ne-am îndreptat atenţia şi altădată. Hristos, înainte de Patimă şi de Înviere a vrut să ne asigure că va urma învierea cea de obşte şi l-a înviat, spune troparul, mai întâi pe Lazăr.
Folosindu-mă de acest exemplu, aş vrea să spun că în felul acesta cred că ne luminează Dumnezeu astăzi. Şi în general, şi în particular. Tuturor, precum şi fiecăruia în parte, Dumnezeu le oferă o pregustare. Cunoaştem, desigur, faptul că Dumnezeu, încă din această viaţă, ne oferă o pregustare a Împărăţiei Cerurilor, a vieţii cereşti, ne oferă logodna Duhului Sfânt, nu numai teoretic, ci cu adevăratul gust. Aceasta se întâmplă în particular, nu cu titlul general în sensul că Dumnezeu oferă tuturor Duhul Sfânt, ci în sensul că în lupta şi efortul zilnic pe care-l face cineva primeşte o astfel de pregustare, are parte de astfel de semne.
Este un fapt important, la care trebuie să luăm aminte. Dacă aceasta lipseşte, dacă nu simţim o pregustare a vieţii adevărate pe care ne-o oferă Hristos, înseamnă că este cazul să ne neliniştim. Am umila părere că, dacă stăm şi analizăm cu smerenie cele ale noastre, nimeni nu cred că se va afla fără simţul unei pregustări. Nu ascultăm unele lucruri, le acceptăm doar teoretic, iar lupta noastră se dă pe uscat.
Mai devreme sau mai târziu vom primi aceasta pregustare, adică aceea că Lazăr a înviat cu adevărat, toţi au văzut, iar acesta ne asigură ca într-o zi toţi oamenii vor învia. Este o pregustare reală, nu una teoretică. Pregustarea duhovnicească a harului, a energiilor necreate ale lui Dumnezeu nu sunt numai gânduri bune sau simţăminte, ci pregustări adevărate.
Aflăm astăzi că învierea lui Lazăr nu are loc la întâmplare:
„Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa acesta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.” (I Corinteni 15, 19)
În viaţa duhovnicească, în special, aceluia care are bună dispoziţie, sete, sinceritate, credinţă, Hristos va găsi modalitatea de a-i oferi gustul adevărat al vieţii duhovniceşti, atât cât poate să cuprindă fiecare, ca să-i îndulcească sufletul.
Dumnezeu îţi deschide drumul spre toate.
În piaţă mergem să cumpărăm diverse, gustăm înainte de a cumpăra şi vânzătorul nu ne împiedică să gustăm produsele, ci ne îndeamnă, ceea ce este important. La fel în cele duhovniceşti, nimic nu vine dintr-odată, cu totul. Faptul că Dumnezeu ne oferă posibilitatea să gustăm, să încercăm, nu are doar sensul că totul decurge treptat, ci are şi rostul de a se arăta puţină bunăvoinţă, aşa cum vânzătorul cunoaşte intenţia clientului său şi scopul este să-i întărească dispoziţia de a cumpăra încurajându-l să guste. Are foarte multe şanse să-l determine să cumpere, lucru care se întâmplă adeseori. La fel şi Dumnezeu, nu ne dă totul dintr-o dată, ci puţin câte puţin, şi ne păstrează plinătatea pentru viaţa viitoare, dându-ne atât cât să ne obligăm şi să ne stimulăm.
Din păcate, pentru că omul este încurcat cu păcatul şi cu grija cea lumească, deşi are din când în când parte şi de gusturi duhovniceşti, simţind că acestea înseamnă altceva, totuşi nu se desprinde uşor de viaţa cea pământească şi egoistă. Întâlnim destui astfel de oameni cu oarecare gusturi duhovniceşti, care au gustat bucuria, dulceaţa harului, ştiu teoretic că este cu totul altceva, dar nu se eliberează, nu părăsesc viaţa păcătoasă. Nu numai în sensul că i-a acaparat păcatul şi nu-i lasă, ci şi în sensul că, în realitate, au sentimentul că-i satisface mai mult păcatul. Se ataşează de păcat, iar păcatul are şi el „dulceaţa” lui. Prin urmare, Hristos oferă pregustarea pentru a îndatora sufletul.
Acesta este punctul delicat. Binecuvântat este sufletul acela care are parte de o pregustare – Dumnezeu urmăreste şi vede aceasta – și se obligă să acționeze pe măsură: numaidecât se conformează, numaidecât aleargă la Hristos ca să se învrednicească de acea pregustare, de atracția, de trăirea duhovnicească. Dacă însă te faci că ai pierdut-o, că nu ai înțeles, dacă neglijezi, întrucât pierde păcatul dinlăuntrul tău și câștigă trăirea duhovnicească, atunci ai pierdut ocazia. Hristos îți deschide drumul spre toate cele cerești, nu numai cu învățătura, dar îți oferă și gustul adevărat, real, iar tu ești nepăsător.
Binecuvântat este sufletul acela care pune în valoare îngăduința și dragostea lui Dumnezeu, dacă pot spune așa – pe care le exprimă și le oferă nu teoretic, ci cu adevărat. Sunt de părere că, cu cât faci mai bine față celor pe care Dumnezeu ți le dă – poate să fie mult, dar tu să simți puțin -, cu atât mai mult Dumnezeu te acoperă, te consideră al Său, îți deschide drumul, îți oferă noi pregustări, plinătate a degustărilor. Totuși, calitativ pregustarea este aceeași, dar cantitativ este de fiecare dată mai mult.
Aceasta este doar o mică doză, pentru a stârni pofta duhovnicească.
În lupta noastră duhovnicească, în strădania noastră trebuie să avem în vedere că Hristos nu numai ne învață și ne amintește, ci găsește chiar modalități să ne ofere pregustări ale vieții adevărate. Dacă cineva se crede nedreptățit, dacă are rețineri, nu este-n ordine. Nici să aibă sentimentul că s-a săturat și să spună: „Ajunge atât!” Este rău și dacă este nepăsător și dacă i se pare că este prea mult. Este doar o doză, o porție, atât cât să stârnească pofta cea duhovnicească. Așa sunt și cele duhovnicești, din acest punct de vedere, asemenea celor materiale.
Ziua de astăzi ne ajută să luăm aminte la cele de mai sus și să apucăm pe drumul drept, să dibuim realitatea. Ca atunci când cineva caută un drum, îl găsește și pornește pe el. Şi acesta este, am spune, un drum care ne duce înspre Împărăția lui Dumnezeu, un drum pe care se află toate. Așa cum omul poate să găsească un drum oarecare, cred că Dumnezeu așteaptă de la noi în ziua de astăzi să luăm aminte la acest drum care se prezintă în fața noastră, care este deschis înaintea noastră. Şi pe el nu trebuie să lenevim, ci sa tragem cu mult zel.
Extras din În pustiul lumii– arhim. Simeon Kraiopoulos, Editura Bizantină, 2014.