Nu este îngăduit ca cel ce luptă împotriva patimilor să fie nervos, posomorât, neliniștit, temător, ticăloșit, amărât, dezbinat întru sine.
Când din nevoința duhovnicească lipsește optimismul, nădejdea și bucuria cea adevărată, negreșit ceva nu merge bine. Sentimentul propriei păcătoșenii îmi dă străpungerea inimii, nu frică și tulburare. Cel ce se pocăiește, acela iubește, arde în inima lui din pricina acestei iubiri și caută să recâștige timpul pe care l-a pierdut în păcate.
Să nu deznădăjduim ușor, să nu ne dăm bătuți și să nu ne temem atît de mult! Niciodată să nu ne plictisim s-o luăm de la capăt, niciodată să nu obosim să ducem lupta cea bună! Acel „de șaptezeci de ori câte șapte” a fost spus și pentru noi. Înseamnă „de nenumărate ori”, deci nu trebuie să ne dăm bătuți! Diavolul vrea să ne prindă în cursă prin deznădejde și să ne omoare. Se pleacă la urechea ta și spune „Nenorocitule, de vreme ce de-atâtea ori n-ai reușit, crezi că vei izbândi acum? Hai, renunță, amărâtule!” Dar Dumnezeu vede lupta noastră dusă cu răbdare și sigur ne va ajuta.
Monahul Moise Aghioritul