L-am întrebat într-o zi:
‒ Ce e mai bine să spun în rugăciunea mea?
‒ Nimic. Dumnezeu ştie mai bine ca tine de ce anume ai nevoie. Spune neîncetat rugăciunea lui Iisus.
Altădată, uitând acest răspuns, i-am pus aceeaşi întrebare, iar Părintele mi-a zis:
‒ Să-L rogi pe Hristos să te facă vrednic de iubirea Sa.
Am înţeles că aceste două răspunsuri laconice conţineau două mesaje preţioase. Ajunge să mă rog neîncetat, fără să mă neliniştesc pentru ce o să spun în rugăciune. Ajunge rugăciunea lui Iisus. Nu trebuie să-L informez pe Dumnezeu despre nevoile mele, de vreme ce El le cunoaşte incomparabil mai bine decât mine şi Se îngrijeşte de împlinirea lor, pentru că mă iubeşte. Nu e nevoie să-l informez pe Dumnezeu, ca să cer manifestarea iubirii Lui, care oricum îmi este dată.
Ce trebuie eu să fac e să răspund cu iubirea mea la iubirea Lui, aşa încât iubirea să fie reciprocă şi, astfel, toate necazurile mele să se rezolve. Aici nu e vorba de Cel ce dă, ci de cel ce primeşte, care, pentru a ajunge să-L iubească, la rândul lui, pe Hristos, trebuie să împlinească acel cuvânt al Său: Cel ce păzeşte poruncile Mele, acela Mă iubeşte.
(Sfântul Părinte Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 385)