„Rugăciunea este starea firească a omului”

Trebuie să înțelegem ce este Rugăciunea. Este starea celui ce-și simte păcătoșenia, greșelile, și cere milă de la Dumnezeu. Este starea sufletească a celui care Îl iubește mult pe Dumnezeu și vrea să-L poarte în minte, așa cum poartă cineva în minte pe iubita lui, așa cum mama își poartă în minte copiii. Rugăciunea este ardere după Dumnezeu, eros dumnezeiesc, dumnezeiască dragoste, mistuirea inimii de focul cel ceresc. Și, în cele din urmă, starea firească a omului, așa cum a fost el creat de Dumnezeu, este să aibă un avânt năvalnic spre a se întâlni cu Creatorul său.

Așa cum există o „memorie celulară” și fiecare celulă are înăuntrul ei forțe care o direcționează spre ce să facă, la fel există, din fire, și „memoria inimii”, sădită în om de Dumnezeu, ca omul să se îndrepte către El, la fel cum floarea-soarelui caută totdeauna către soare.

Rugăciunea este starea firească a omului, în timp ce viața fără rugăciune este o stare împotriva firii omului. Și ceea ce este surprinzător este că astăzi oamenii nu numai că nu se roagă, dar îi împiedică să se roage și pe cei care vor. Și ceea ce e încă și mai surprinzător este că există oameni care se consideră și se numesc pe sine „duhovnicești”, dar care nu se roagă, și-i mai îndepărtează de la rugăciune și pe cei ce vor să o facă, făcând uz de argumente raționale și morale.

Mitropolitul Ierótheos Vlachos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.