„Ridicați porțile și în chip frumos primiți pe Maica Luminii celei pururea fiitoare…” Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu prăznuită la Sfânta Mănăstire Curchi

„Ridicați porțile și în chip frumos primiți pe aceasta, pe Maica Luminii celei pururea fiitoare…, căci în această zi cerul își deschide sânul său pentru a o primi… Îngerii cântă la a ta Preasfântă Adormire pe care o prăznuim cu credință… Tot nea­mul pământesc să tresalte cu duhul și să prăznuiască cu bucurie sfințita Adormire a Maicii lui Dumnezeu..”

De sărbtoarea Adormirii Maicii Domnului, PS Episcop Siluan de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea Curchi.

 Acest praznic reprezintă cea mai importantă dintre sărbătorile închinate Fecioarei Maria, fiind precedat de un post de două săptămâni care se încheie la 28 august. Adormirea Maicii Domnului este ultima dintre sărbătorile împărătești ale anului bisericesc. Ea ne aduce aminte de vocația vieții veșnice la care omul este chemat.

În icoana Adormirii Maicii Domnului este reprezentată întreaga creație – Apostolii, Ierarhii, Sfinții, îngerii – contemplă evenimentul, împreună cu Creatorul care primește sufletul Sfintei Fecioare. La fel, pentru fiecare creștin care își încheie viața aici pe pământ cerurile se deschid și întreaga biserică văzută și nevăzută se bucură petrecându-l către Dumnezeu.

Maica Domnului a primit daruri dumnezeiești de care nu s-a mai bucurat nici un alt om pe pământ, însă tot ea a dat pildă de viață în rugăciune și nevoință.

Părintele Alexander Schmemann descrie foarte frumos chipul și viețuirea Maicii Domnului: „Fecioara Maria, Preacurata Maică nu cere nimic, şi totuşi primeşte totul. Nu caută nimic, dar le are pe toate. În chipul Fecioarei găsim ceea ce aproape s-a pierdut în lumea noastră mândră, agresivă: îndurarea, inima iubitoare, grija, încrederea şi smerenia. O numim Stăpâna noastră, Împărăteasa Cerului şi a Pământului, dar ea se numeşte pe sine însăşi Roaba Domnului. Nu încearcă să înveţe sau să demonstreze ceva, dar simpla ei prezenţă, în lumina şi bucuria ei, îndepărtează teama dată de problemele noastre imaginare. Este ca şi cum am fi plecaţi, într-o zi de muncă lungă, plină de griji, lipsită de succese şi, în sfârşit, am ajuns acasă, unde toate s-au limpezit şi s-au umplut de acea bucurie mai presus de cuvinte, singura bucurie adevărată. Hristos ne-a spus: „nu vă temeţi, căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu”. Văzând această Femeie, Fecioară, Maică, Mijlocitoare, începem să simţim, să ştim, nu cu mintea, ci cu inima, ce înseamnă să căutăm Împărăţia şi să o găsim şi să trăim în ea.”

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfințitul Siluan, i-a îndemnat pe cei prezenți să se roage cu credință și evlavie Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, căci Ea a fost și rămâne ocrotitoarea și mijlocitoarea noastră a tuturor. „Dragostea și afecțiunea Maicii Domnului ne atrag precum un magnet, cine dintre creștini nu a simțit mângâierea ei duhovnicească, cine nu cunoaște că doar Prea Sfânta Născătoare poate mereu să ne mângâie, întărească și povățuiască. De Adormirea ei, prăznuim preaminunata plecare și întoarcere la Dumnezeu. Fie ca ea să ni se facă pildă, ca să înfruntăm cu credință, curaj și dragoste plecarea din această viață și întrarea în adevărata noastră patrie”, a menționat Ierarhul Orheiului.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de către Corul arhieresc al mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *