PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în mijlocul credincioșilor parohiei „Sfânta Treime” din s. Zăicani, r. Rîşcani

În Duminica a XII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR și încuviințarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop NICODIM, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica cu hramul „Sfânta Treime” din s. Zăicani, r. Rîşcani.

Cu acest prilej în dimineața zilei, Preasfinția Sa a fost întâmpinat de către preotul paroh Prot. Ioan Gînju. La eveniment a fost prezent primarul localității, dl Tăbârță Victor.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii Ierarhul Orheiului a citit rugăciunea la reînnoirea Bisericii. La Vohodul mic, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR,  pentru rodnica activitate pastoral-misionară și socială, și cu prilejul aniversării a 60 de viața, Prot. Ioan Gînju, a fost decorat cu ordinul – „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni,” gradul II.

Pericopa evanghelică din această Duminică (Mt. 19, 16‑26) ne arată câtă dragoste și milă are Dumnezeu pentru toți oamenii: drepți și păcă­toși, bolnavi ori sănătoși, bogați sau săraci. Mântuitorul a venit în lume să-i caute pe toți și să se adreseze tuturor categoriilor de vârstă și tuturor condițiilor sociale. Unul din ei este și un tânăr bogat, care I se adresează Mântuitorului cu o întrebare esențială: „Învățăto­rule bun, ce bine să fac ca să am viață veșnică?” Domnul Hristos îi dezvăluie tânărului ceea ce îi lipsea. Mai avea nevoie să‑și vândă avuțiile și să le împartă săracilor pentru a avea comoară în cer. Aceasta este condi­ția pe care i‑o pune Domnul pentru a fi desăvârșit și a‑I putea urma, însă tânărul s-a întristat adânc în urma acestui îndemn.

„Dacă voiești să fii desăvârșit… ” (Mt. 19, 21) Desăvârșire. Iată termenul-cheie al acestei întâlniri. Binele este omenesc, desăvârşirea este dumnezeiască. Voinţa liberă a tânărului l-a făcut să aspire la mai mult. A cerut „totul”. Iar Mântuitorul Hristos i-a spus: atunci trebuie să dai totul.

După citirea pericopei evanghelice PS Siluan a adresat un cuvânt de zidire către cei prezenți. „Textul Evanghelii de astăzi ne vorbește despre întâlnirea Mântuitorului cu tânăr bogat, care deși era virtuos și păzea poruncile, nu a putut să-I urmeze Mântuitorului. Dumnezeu nu condamnă bogăția în sine, ci atârnarea incorectă față de ea, alipirea de cele materiale și trecătoare. Hristos ne cere să renunțăm la tot ceea ne împiedică să venim la întâlnirea cu El, la tot ceea ce ne desparte de Împărăția Sa. Să ne deschidem inimile către Dumnezeu, să-L primim în inimile noastre, ca El să ne fie Domn și Stăpânitor și atunci nimic nu ne va putea despărți de dragostea Sa,” a menționat Preasfinția sa.

După Liturghie s-a oficiat înconjorul bisericii și un Tedeum de mulțumire. În continuare Preasfințitul Siluan le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru rugăciunea comună din această zi, pentru lucrările frumoase realizate în această parohie.

În  încheiere, Protoiereul Ioan Gînjua mulțumit Preasfinției Sale pentru pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria rugăciunii dimpreună cu credincioșii parohiei, pentru îndemnurile părintești primite și frumoasa slujire liturgică de astăzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *