Pe cel ce merge spre soare, umbra îl urmează; iar de la cel ce se îndepărtează de soare, umbra se retrage. La fel și pe cel ce se apropie de Dumnezeu, Soarele Dreptății, și-I urmează cu credință și cu dragoste, îl vor urma în permanență ura, răutatea și prigoana acestei lumi. Lumea nu iubește adevărul lui Dumnezeu, ci minciuna orbirii diavolești. Așa cum Hristos, Însuși Adevărul, a fost urât și prigonit, tot astfel și creștinul care urmează adevărul este urât și prigonit. „Și toți care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniți” (II Timotei 3, 12).
Însă, iubite creștin, nu te întrista că lumea te urăște. Hristos este negrăit mai înalt și mai bun decât întreaga lume, iar dragostea Lui este mai dulce decât toată lumea. Pe cine iubește și miluiește Hristos, pe acela ura și răutatea acestei lumi cu nimic nu-l vatămă. Numai caută să fii al lui Hristos. Pe ai Săi, Hristos nu-i lasă. Atâtea a răbdat și a pătimit pentru tine! Oare te va părăsi când ai nevoie de El? Ascultă făgăduința Lui cea plină de mângâiere, făcută robilor Săi: „Cu dânsul sunt în necaz și-l voi scoate pe el și-l voi slăvi” (Psalmul 90, 15).
(Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 12)