Patriarhul Kiril a săvârşit sfinţirea mică a Catedralei „Naşterea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Curchi

Sanctitatea Sa Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii a vizitat astăzi Mănăstirea Curchi unde a oficiat sfinţirea mică a catedralei mănăstireşti.

Alături de patriarh au fost prezenţi arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir, precum şi un impunător sobor de preoţi şi călugări, creştini din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove.

La eveniment au fost prezente mai multe oficialităţi printre care Excelenţa Sa Marian Lupu, preşedintele interimar al Republicii Moldova.
Sfinţirea mică a Catedralei „Naşterea Maicii Domnului” din incinta mănăstirii a decurs în mod solemn. Apoi din foişorul stăreţiei SS Kiril a ţinut un cuvânt de învăţătură în faţa mulţimii  binecredincioase prezente la eveniment.

În mesajul său patriarhul a menţionat că este nespus de bucuros să calce pe meleagurile Moldovei şi să se roage împreună în una din cele mai reprezentative mănăstiri din republică. Patriarhul a mulţumit tuturor celor care au contribuit la renovarea şi construcţia lăcaşurile sfinte, menţionând că omul nu poate trăi fără Dumnezeu şi sfinţenie.

Apoi Întâistătătorul a oferit în dar mănăstiri o icoană cu chipul Maicii Domnului şi o evanghelie. Din partea obştii monahale cu un cuvânt de recunoştinţă s-a adresat părintele stareţ Arhimandritul Siluan (Şalaru), care a menţionat că această zi va rămâne drept o filă nouă în istoria acestui sfânt aşezământ, unde vor fi înălţare şi de acum înainte rugăciuni neîncetate pentru sanctitatea sa, precum şi pentru pacea şi bunăstarea din toată lumea. Şi părintele stareţ a venit cu un scump dar pentru dragul arhipăstor, dăruindu-i un set de cruci şi engolpioane.

Au urmat interviuri pentru câteva posturi televizate din republică şi de peste hotare, vizitarea complexului monastic, discuţii cu oficiali şi slujitori din republică.

Câţiva ctitori ai Bisericii s-au învrednicit de distincţii patriarhale, iar părintele stareţ Arhim. Siluan a fost decorat cu Ordinul „Cuv. Serafim de Sarov”, gr. III.

Sanctitatea Sa Kiril a fost petrecut cu multă căldură de mulţimea adunată, împărţând iconiţe cu chipul Cuv. Serghie de Radonej.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *